cum dormeam eu pe o comoară vie

alune )cinci(


pe strada aceea lungă ca o limbă ieşită afară din cauza căldurii copacii se pierdeau în nori. împărţeau acolo frunze în dreapta şi-n stânga până rămâneau cu crengile nude. pervazul se prelingea pe zid ca un breton. eram bolnav. gleznele mi se plimbau pe sub piele ca nişte melci imenşi.

era toamnă deşi eram în sânul lunii iunie. se năşteau copii cu cireşe la urechi. corpul tremura ca ceaiul din ceaşcă atunci când trece tramvaiul. atunci treceau tramvaie pline cu oamenii care îi ajutau pe drumeţi să se suie din mers. unul s-a uitat în sus apoi în jos în dreapta în stânga s-a lăsat uşor pe scara tramvaiului şi şi-a luat din pământ un mort. s-a aşezat la fereastră cu el. mortul încerca să se poarte firesc.

în cutia poştală putrezea un plic gros cât o pătură. nu se ducea nimeni să mi-l aducă deşi îmi spuneau că ‘’da. o să îţi şi citim din el fragmentele pe care le ştim pe dinafară‘’. până la urmă toţi mă ocoleau. săpaseră un tunel pe sub casă şi o luau pe acolo.

ultima oară când a venit ea pe la mine mi-a luat palmele în palmele ei şi mi le-a rotit ca pe nişte cheiţe.
în ochii ei am văzut artificii de tristeţe. a vrut să îmi spună ceva apoi a zis ‘’mai bine îţi scriu’’ şi m-a sărutat.

s-a suit în ultimul tramvai care era gol. nici vatman nu era măcar să încurajeze. dar strada era în pantă. în zilele acelea frumoase aici veneau pescarii şi îşi măsurau firele de la undiţe. ochii mei făcuseră pui. aşa că am văzut-o cum se urcă pe toate cele patru uşi ale tramvaiului.

''să nu uiţi să nu îmi scrii'' ne-am zis noi în gând simultan.

în faţa casei a stat un câine nemişcat de parcă era prins în bolduri. carnea plecase herghelie după herghelie. vântul începuse să îşi bage răngile de aur în podeaua casei. aşa am văzut cum fac dragoste gândacii.