umblu fără limba mică de la ceas

ce am în inimă am şi în ficat

fără coarne boureşti

ceea ce mă face
să savurez depărtările invincibile dintre oameni
nu ştiu dacă este o chestie de lapte
sau cuibul unui dragon
aşa am învăţat însă că
legile nescrise ale mersului pe bicicletă
nu se aplică şi în dragoste

remarcabil cum anumiţi pictori
văd că din gestul de rugăciune se zgâieşte la noi
un potpuriu al degetelor
mi-am tăiat tot aerul din jurul palmelor
cu o forfecuţă
şi le-am dat dreptate
cum mai dau de băut la câte un prieten

caninii fermoarelor trase de dimineaţă nu mă sperie
din ei curge apa pentru duş
fără de care
în timp ce afară un copil al unei familii de ţigani
visează într-o căruţă
să se transforme toţi oamenii
aşa ca mine
în sticle goale