marți, 30 martie 2010

insula

sticle ambalaje antebraţe cu mişcări de înot

mult nisip la dispoziţie
semnez sentinţe algelor
să aibă cât mai multă apă
deasupra

-câte persoanje sunteţi în dimineaţa asta
la micul dejun?
-câte persoanje vezi atâtea să le uiţi
-de unde începeţi să alergaţi?
-de unde se termină soarele
e frig dar ştii o chestie

de când m-am mutat în alt balcon
apa nu mai vine la mal
claxoanele au încetat de la ploaia de ieri
păpuşile stau în vitrine şi aşteaptă
spăşite
să moară în seara de crăciun

cornete pungi cartoane coifuri
toate astea îmi imobilizează visele

pe antebraţele inimii port o poză
care îmi aduce aminte de mine
sau invers
poza nu este decât o secundă surprinsă în plinătatea dansului
îmi şopteşte cineva care îşi uitase umbrela între scoici

aseară am prins un loc pe plajă
mai în faţă
eram bucuros
şi
cred că de aceea
răsăritul nu se grăbea

când tai lemne pentru foc
mă gândesc la timp
mi-se face dor
de un /mine/ pe care nu l-am văzut încă

vorba unuia
măi insula asta nu se numeşte insulă mereu

1 buşeli:

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!