marți, 13 decembrie 2022

Tăcerea sexualității și visul propriu dintr-o lume străină

  Lista de filme despre care am scris aici

În Tystnaden (Tăcerea, 1963) I. Bergman așază camera de filmat în lumea subconștientului (așa cum o face în Ora lupului), reușind să surprindă metaforic nașterea sinelui. Decorul este unul al visului, două surori (Anna și Ester) și un copil (Johan, fiul Annei) ajung într-o țară străină, unde se vorbea o limbă străină, cazându-se într-un hotel baroc, cu un servitor bătrân cât lumea și care apare aproape instantaneu după ce apeși pe buton. Filmul trebuia să se numească Timoka, numele orașului în care cei trei ajung (conform spuselor lui I Bergman), un nume venit din străfundurile ludice ale subconștientului din timpul somnului. Pentru că da, de un somn și un vis avem parte aici, cel puțin așa am descuiat eu această ușă. Filmul începe cu cei trei într-un compartiment de tren, cu o tensiune care se manifestă cu o hiperhidroză la Anna, cu o criză de tuse la Estera și cu o stare de explorare a lui Johan. Acesta pare că adoarme și este momentul când filmul iese din ritmul lent și atmosfera hipnotică. Tensiunea dintre cele două
femei (mult timp nu știm ce este cu ele) este tradusă de Johan prin tancurile pe care le vede trecând, prin alarmele aeriene care izbucnesc sau avioanele care trec dar nu sunt văzute. Nu știm dacă este o armată ce se pregătește să atace, să se apere sau este o retragere, copilul doar le privește (pe geamul din compartiment sau pe geamul de la hotel). Într-o secvență un huruit puternic izbucnește când Ester urlă de durere iar copilul, rămas singur cu mătușa, nu știe ce să facă. Camera de filmat este mereu de la nivelul unui staturi de copil sau de jos în sus, încă un semn că ne aflăm mereu în visul lui Johan. Nu mai vorbesc despre piticii acrobați care accesează anumite instincte ce se dezvoltă într-un băiat de vârsta lui Johan (instabilitatea lui sexuală) atunci când îl îmbracă în fetiță. Tystnaden este unul dintre cele mai senzuale filme ale lui I. Bergman, mama lui Johan nu își ascunde nuditatea față de băiat, îl cheamă când este în cadă să o spele pe spate, doarme goală alături de el care doarme în poziția fetus pe niște cearceafuri foarte albe, nu se ascunde când este în brațele chelnerului, iar relația cu sora pare a fi o relație de iubire întreruptă undeva, cândva. Ester este traducătoare (nu se știe din ce limbă) și înțelegem de fapt că acolo a avut loc o ruptură esențială. Cele două își vorbesc doar după ce iese copilul din cameră și după ce se stinge lumina, iar subiectul este sexualitatea nevrotică a Esterei (care și-o putea manifesta sălbatic în acel loc străin) și senzația de singurătate a Annei care își permite doar libertatea amară a unei masturbări. Copilul descoperă momente și trăiri care mai de care mai ciudate (chelnerul care se joacă în timp ce mănâncă, fotografiile arătate de chelner în care vedem un coșciug din care mortul privește în stânga sau în dreapta spre cameră, aventura amoroasă a Annei, tancurile intrând pe ulițele strâmte, urinarea pe holul hotelului), mai astrale, până la scena finală în care, alături de mama lui se duc mai departe, tot într-un loc necunoscut, fugind de Ester. În compartiment Johan citește un bilet lăsat de mătușa sa, un bilet într-o limbă inaccesibilă lexical dar foarte percutantă din punct de vedere emoțional și ne aducem aminte că la început, când se aflau toți trei, copilul arată un afiș mătușii, un afiș pe care recunoaște că nu știe ce scrie. În această cheie îl văd ca pe un film al creșterii, al maturizării și al cimentării unor trăsături de caracter, un vis provocat de călătorie și care privește creșterea caracterului (sinelui) lui Johan.








0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!