En lektion i kärlek (A lesson in love)

 Lista de filme despre care am scris aici

Între En lektion i kärlek (A Lesson in Love, 1954) și Scener ur ett äktenskap (Scenes from a Marriage, 1973) sunt 19 ani și putem spune că în acest timp viziunea lui I. Bergman față de instituția căsătoriei se modifică radical. Dar lucrurile nu stau chiar așa. În cartea sa Bilder (Imagini. Viața mea în film, ed Nemria 2022) I. Bergman mărturisește că a făcut comedia din 1954 mai mult ca un pariu cu sine, ca o provocare venită dintr-o scenă (scena liftului) din Kvinnors väntan (Secrets of Women, 1952). Criza unui cuplu este abordată relaxat în A Lesson in Love, cu personaje care se comportă jucăuș dar care totuși păstrează o gândire gravă, rece și cinică (‘’Uneori căsătoriile au nevoie de câte o lovitură. Altfel mor’’, ‘’ Patul conjugal e mormântul dragostei’’). Nevoia de ludic se vede la Bergman și prin diverse procedee melodramatice (apariția micului Cupidon în final) sau prin faptul că se inserează în film ca un figurant de care David (Gunnar Björnstrand) se chinuie să treacă, desigur, dorind să atragă astfel atenția privitorului. Întreaga intrigă este construită pe flashbackuri (avem chiar un flashback în flashback), facilitând apariția nostalgiei dintr-un cuplu trecut de 15 ani de relație. În afară de tentativa nevrotică de suicid a Mariannei și de mica încăierare de la masa care se dorea festivă, regizorul suedez nu abuzează de gaguri sau comedie bulevardieră. Caricaturizează însă toate persoanele din jur, în afară de David, Marianne și Nix, fie în tușe simpatice (șoferul, tatăl, bărbatul din compartiment), fie în tușe ironice (sculptorul Carl-Adam, primul iubit al Mariannei la care aceasta a revenit, prezentat ca un umflat, egocentrist și libidinos). Astfel personajele construite, filmul capătă o savoare aparte, o comedie cu semnătura Bergman. Anumite schimburi de priviri între personaje cântăresc cât un șir lung de replici, ritmul alert (care se cerea în situația astfel construită) contribuie la menținerea unui surâs complice iar trecerile din amintire în amintire dau de înțeles despre importanța existențială a momentului din viață prin care David și Marianne trec. Este de remarcat cum în tot acest tablou discuțiile directe, incomode, atât de dragi lui Bergamn, își fac loc, ba chiar devin memorabile și în A Lesson in Love (vezi discuția lui David cu Nix, cu Marianne în prezentul filmului sau în trecutul din amintiri, cu șoferul). Bergman a construit acest film într-o notă mai accesibilă publicului larg, fără a renunța total la felul lui de a vedea relațiile dintre oameni, cu un final pe care mi-ar face plăcere să știu că îl regretă (mă refer la apariția micului Cupidon neobservat de cei doi reîndrăgostiți). Deși, faptul că deschide o ușă pe clanța căreia era atârnat semnul Nu deranjați! pot zicea că este strecurată ca o mică ironie.