vineri, 25 noiembrie 2022

Memorie, iubire și uitare: L'Année dernière à Marienbad

 

 Lista de filme despre care am scris aici

L'Année dernière à Marienbad (1960, reg Alain Resnais) vorbește despre memorie, despre timp și despre subiectivitatea trăirii. O voce neutră, rece, sacadată descrie locul unde acțiunea se va desfășura 

‘’în aceastã clãdire dintr-un alt secol... aceastã vilã imensã, luxuriantã, barocã, lugubră, cu coridoare interminabile... urmate de alte coridoare, la nesfârșit... tãcute, pustii... cu ornamentație bogatã și sumbrã de lambriuri, stuc, mulaje, marmurã... oglinzi negre, tablouri întunecate, coloane... ...portaluri sculptate, anfilade de uși, galerii... ...coridoare transversale care dau în saloane pustii...’’. Nu este greu să vedem aici descrierea metaforică a creierului, cu toate ascunzișurile pe care acesta le poartă. Astfel, creierul devine prin acest film depozitar al timpului și al trăirii chiar dacă acestea nu mai sunt conduse de o conștiință diurnă. Aici nimeni nu are nume pentru că în vis exiști pur și simplu, într-o societate care trăiește pur și simplu, după niște reguli care scapă unui sens. Discuțiile de pe coridoare sunt doar frânturi, surprinse prin prisma unui cuvânt anume care atrage atenția, după care se dizolvă în mobilier. Discuțiile dintre cei doi protagoniști au ceva hipnotic,

frazele vor să dezvăluie toate sensurile stări astfel că se repetă ca într-o spirală, dezvăluind un ton superior. Nu știm anul, nu știm locul, nu știm personajele și nici nu ni se dezvăluie pe parcursul celor 94 de minute, totul fiind o înghețare. O cheie a fost dată de-a lungul timpului, aceea că ceea ce vedem sunt doar rămășițele unei conștiințe (nu știm precis cine) care urmează să moară ca urmare a unei crime pasionale. Tot filmul pare a fi pierderea vieții, alterarea și, în final, pierderea definitiv
ă a memoriei sau ieșirea din castel sau moartea. ‘’La început, pãrea imposibil sã te pierzi. La început. De-a lungul aleilor rectilinii, printre statuile cu gesturi încremenite și dalele de granit pe care, acum, erai pe cale de a te pierde, pentru totdeauna, în noaptea liniștitã, singurãă cu mine.’’ În 1954 William Golding publică romanul Pincher Martin (Martin cel avid) în
care un naufragiat ajuns pe o insulă începe să își construiască un adăpost, să își bandajeze rănile, să caute hrană, să ajungă pe crestele unui munte din apropiere pentru a incendia niște pomi spre a fi văzut etc. La final aflăm că el apucase doar să pună mâna pe mal că a murit, tot romanul nefiind de fapt decât stingerea conștiinței. Subtil, extrem de subtil, alienarea straniului prezentat se accentuează pe final și în film dar și în roman (în film vocea care vorbește se încurcă, devine nesigură, iar în roman încercările de a scăpa devin tot mai neverosimile), are loc dizolvarea totală în noapte.

Personajele au o privire fixă, rigidă, par înghețate de viață în grădina morții, singur vorbitorul devine mai mobil în preajma ei. Jocul straniu, dominat și câștigat mereu de un soț nenumit, poate duce cu gândul la legile naturii, la legile vieții care mereu câștigă în fața oricărui erou. L'Année dernière à Marienbad este un film care nu vorbește pe limba unei istorii liniare, a unei logici clare. Este un film care încearcă să descătușeze în privitor trăirea dintr-un vis, un film-poem care trezește înainte de toate – trăirea.




0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!