Arșavir Acterian zărindu-l pe Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu - desen de Petre Bulgăraș.

Într-o noapte albă - acum ceva timp - mi-am amintit figura subțiată, gălbejită a lui Eugen Lovinescu, ale cărui straie se cam scurgeau pe el după ieșirea din spital. Era în preajma morții. Își făcea plimbarea zilnică umblând încet, fără țintă, prin forfota Capitalei. Se oprise îndelung în fața librăriei Cioflec. Singur, cu privirea pierdută, îngândurat, de o sfâșietoare tristețe. M-am oprit în fața Cercului Militar și l-am urmărit multă vreme cât a stat - și a stat mult - parcă rătăcit în colțul din fața librăriei, contemplând lumea asta agitată care se foia în jurul lui. Încremenise ca o statuie în mijlocul acestei lumi, poate cu gândul la despărțirea apropiată de ea, precum și la cancerul care-l măcina condamnându-l la moarte. (Țoți suntem - în orice moment -  condamnați la moarte, dar parcă mai apăsătoare, mai dureroasă e condamnarea pentru o conștiință care se știe pierdută prin boala fără de cruțare).

Cu simpatie, cu milă l-am privit atunci de pe trotuarul unde mă oprisem, pironindu-mi ochii asupra acestei rămășițe pieritoare a lui Eugen Lovinescu, care, de pe celălalt trotuar parcă-mi spunea că viața pentru el a încetat de a avea un rost, că se simte iremediabil singur în fața unei morți de neocolit.

Memoria, în capricioasele ei actualizări, îți dezvăluie momente din viață; figuri din trecut, oameni și lucruri cu care nu avut un comerț intim sau îndelungat. Iată-mi-l prezentificat din negura trecutului pe Eugen Lovinescu cu care doar de vreo trei ori am schimbat câteva vorbe și cu care - în afară de momentul amintit - n-am comunicat în nici un fel, deși nu pot spune că nu l-am prețuit. 

Acest instantaneu liric a fost redat de Arșavir Acterian în volumul său de memorialistică Privilegiați și năpăstuiți, ed Institutul European, Iași, 1992