Tristan Tzara și monoclul său pătrunzător

Am cunoscut oameni care m-au decepționat profund. Mi-am dat seama că alții scriu, dacă nu pentru a parveni, cel puțin pentru a-și umfla contul relațiilor, cont care le va deschide cândva porțile unei Academii pe care eu m-am căcat tot timpul. 

Tristan Tzara - într-un interviu acordat lui Ilarie Voronca pentru revista Integral, prin 1924.

La editura Compania, în anul 2003, a apărut cartea Tristan Tzara - omul care a pus la cale revoluția DADA, de Francois Buot (traducere Alexandru și Magdalena Boiangiu). Cartea este o biografie care, pe lângă conturarea scriitorului revoluționar român, prezintă și portretele celor care i-au stat alături la nașterea mișcării sau au gravitat în jurul său de-a lungul timpului: prietenul său I. Vinea, confratele Marcel Iancu, patronul de la Cabaret Voltaire Hugo Ball, incendiarul (prin comportament) Johanes Baader, alsacianul Hans Arp, aventurierul F. Picabia și mulți alții. Iubitorii de avangardă vor aprecia prețioasele și bogatele date oferite cronologic, fapt care pune ordine în harababura prin care este prezentată adesea istoria acestei mișcări iconoclaste.

Tristan Tzara este urmărit pas cu pas (a se citi an cu an) din 1916, anul părăsirii fără regrete a țării sale natale, România. Anii de tinerețe nu sunt omiși, astfel că dăm de urma primelor apariții în ziarele și revistele vremii, ca și de urma persoanelor care și-au pus amprenta pe începuturile sale de scriitor (este cazul poetului A. Macedonski care l-a sprijinit în demersurile făcute pentru tipărirea revistei Simbolul).

Secvențele se succed sub formă de pastile, scurte capitole care însă reușesc să epuizeze momentele tratate printr-o exprimare gazetărească (doar pe alocuri romanțată) lejeră, lipsită de trimiteri sau citate din alte surse. Ai impresia că autorul a fost alături de Tristan Tzara pe toată durata istoriei dadaiste, și acum ne povestește, prietenește, faptele pe care l-a văzut făcându-le. 

Portretul clasic al lui Tristan Tzara, tânărul scund, cu nelipsitul monoclu, tăcut în marea parte a timpului, iubitor de artă africană, familist convins și tată entuziast, foarte atent la copilul său, ne urmărește din toate paginile, chiar și de pe copertă. Prin fragmentele din corespondența avută cu colaboratorii săi, găsim o persoană rafinată în exprimare, foarte afectuoasă în cuvintele scrise chiar când scria unui bărbat (fapt pentru care detractarii mișcării îl vedeau homosexual).

Manifest DADA, 1918

Luăm parte la ruptura de A. Breton, atât în ceea ce privește prietenia cât și liniile de forță care îi călăuzeau prin artă. Alegând misticismul, religiozitatea de salon, sondarea subconștientului pentru a scoate afară manifestări artistice mai mult sau mai puțin valoroase, A. Breton întoarce spatele aridității dadaiste. Tristan Tzara, adept al scandalurilor organizate, evită totuși confruntări directe cu membrii noii grupări suprarealiste, preferând o retragere de unde privea totul foarte atent, ca dintr-o lojă. 

Văzută de mulți doar ca o mișcare a unor tineri puși pe scandal, o mișcare care și-a făcut loc cu forța pe firmamentul artelor, prin această carte ne dăm seama că de fapt DADA a fost modul de a te folosi de viața mondenă, fie și prin scandal, pentru a crea o modă care să se impună ca etalon în toate manifestările vieții, care să devină un fel de a fi. În acei primi ani ai secolului XX, petrecerile trebuiau să fie dada, ca și locuința, îmbrăcămintea, gustările, felul de a te comporta în societate, felul de a te exprima prin artă. Nu doar obiectul creat trebuia să fie dada, ci și modul de prezentare, de comercializare. Mai mult decât în literatură (nu au rămas scrieri dadaiste) sau în arta plastică (aici s-au făcut primii pași spre colajele de mai tîrziu sau spre arta abstractă), dada a dezghețat oamenii, oferindu-le șansa de a se manifesta cât mai dezinvolt, chiar dacă asta încălca deseori normele cu care societatea era obișnuită. Efervescența vieții dintre cele două războiae poartă (conștient sau nu) pecetea dada, oamenii voiau să se exprime cât mai liber, cât mai autentic. Tipetele, mai ales cele tipografice, folosite pentru anunțarea manifestărilor dadaiste, au deschis căile pentru un mod nou de a face publicitate. Nu e de mirare că dada a ajuns până peste ocean (prin F. Picabia), asta după ce a contaminat țări precum Germania, Italia, Elveția și chiar Rusia.

Cartea oferă multe date, așa cum am mai spus, ordonate și neîmpănate cu diverse adaosuri. Tristan Tzara ne este prezentat prin toate stările, de la plictiseală (care a fost cumva cronică) - la exuberanța de la începutul nașterii dada, de la iubirea de prieteni - la lehamitea față de cei care au trădat crezul, de la neobositele activități - la retragerea resemnată în sânul unei familii care i-a domolit elanul, aparent de nestăvilit.

Personal, aș fi îmbogățit cartea cu ceva mai multe ilustrații și aș fi insistat pe manifestele dada, cele care, prin modul lor de prezentare, au dat startul unui nou mod de a pune cuvintele pe hârtie.