a o mie și doua noapte

Leonor Fini

iată
un ocean și un animal strălucitor
(nu se știe de ce)
în razele lunii

pe sub blana sa trec 

de la un mal la altul al infernului cărnii ce-l compune
milioane de vene tixite cu sânge
atârnate într-o cameră ele
generează lumina numai bună
în care scriu cât de dor îmi este

dinspre zare vin necontenit spre animal
bucăți dintr-un vapor naufragiat

și pică brusc scrumul dintre stele lipindu-se de pelicula
care arde rapid
făcând loc întunericului la care reînvii
după fiecare istorisire pusă pe hârtie
în amintirea ei