întreg serialul îl găsiți aici
întreg serialul îl găsiți aici
întreg serialul îl găsiți aici
În numărul 6-7 al revistei constructiviste PUNCT apare un articol program semnat Ilarie Voronca unde se trasează în linii mari, și folosind dicționarul cerut de către mișcarea avangardistă, modul prin care literatura poate ține pasul cu noua direcție din artele plastice. Articolul se deschide la obiect Cuvântul în literatură ca și culoarea sau linia în pictură, au un rost abstract mai presus de înțelesul gramatical sau logic, oferindu-se astfel o variantă la poemele culese din căciula dadaistă. Se urmărea evitarea acaparării de către conștient a poeziei și întrebuințarea pură a verbului, ca pe un material de construcție, lipsit de sentimentalismul desuet și sufocant al unui plăcintar devenit bursc poet. Cuvintele obțin astfel propriul lor sens boxând sau îmbrățișându-se între ele, se continuă articolul. Căutând urme ale acestui mod sănătos de a scrie se ajunge la Nostradamus și ale sale incantații în care se regăsesc surprinzătoare alăturări de cuvinte. Pentru că logica nu are ce căuta în artă, se preferă lăsarea liberă a cuvintelor care să sară din fraze, pe care să le spargă ca pe niște nuci de cocos. Spargerea legilor nescrise ale artei este o sarcină pe care orice nou artist trebuie să și-o asume, se mai spune în articolul program intitulat sugestiv GRAMATICA. În încheiere, gramatica este văzută ca o înșiruire logică de cuvinte, înșiruire care trebuie să ia o întorsătură cât mai repede astfel că scriitorii sunt îndemnați să nu corecteze erorile de gramatică, de multe ori acestea fiind mult mai revelatoare decât fraza corectă.
Poeziile care se regăsesc în paginile revistei urmăresc fie calea constructivismului (Stephan Roll, Ilarie Voronca), fie au un miros de simbolism (Scarlat Calimachi), fie (aici este cazul lui F. Brunea) pur și simplu imită stilul deja celebru al lui Urmuz care, din următoarele numere, va fi prezent (desigur postum) cu celebrele lui pagini bizare.
Pe ultima pagină găsim o cronică a unei piese de teatru (Dinu Păturică) pusă în scenă de către Ion Pilat și Adrian Maniu, deja nelipsitele pastile semnate ubu-roi, dar și un articol semnat Mihail Cosma scris după rețetele avangardiste în care fraze din franceză, germană și engleză se amestecă haotic cu limba română născându-se o scriere care trăiește pentru sine și prin sine. Așa cum se cerea în articolul vedetă al acestui număr intitulat GGRAMATICA.
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare