o macara căzută pe un bloc
o piață surpată cu zidurile scurgându-se
pe trotuarul mlăștinos
copaci căzuți în mijlocul șoselei crăpate
câteva mașini ruginite din care ies vietăți
podul plin de veredeață
peste tot ceață ca o vată
vântul sună într-un buhai
cenușiul ăla care te adoarme toamna
apasă dinspre nori
singurul zgomot străin zornăitul cheilor
pe care le rotesc în palme
în timp ce privesc cum vin din părți diferite printre gâze
trei
unul alb altul mort
al treilea cu gesturi familiare
 |
| François de Nomé |
pe trotuarul mlăștinos
copaci căzuți în mijlocul șoselei crăpate
câteva mașini ruginite din care ies vietăți
podul plin de veredeață
peste tot ceață ca o vată
vântul sună într-un buhai
cenușiul ăla care te adoarme toamna
apasă dinspre nori
singurul zgomot străin zornăitul cheilor
pe care le rotesc în palme
în timp ce privesc cum vin din părți diferite printre gâze
trei
unul alb altul mort
al treilea cu gesturi familiare
Frumoasa postare !
RăspundețiȘtergereSingurul Zgomot Strain Zornaitul- asta-i o chestie tare faina pentru ca repetarea consoanelor z/s produc in mintea mea o imagine auditiva fantastic de reala.
RăspundețiȘtergereCred ca este cel mai sinestezic poem al tau pentru ca am simtit, am vazut, am auzit, am vibrat alaturi de ziduri, de copaci, de masini, de nori.
Ba chiar am simtit cum se apropie
cei trei
se poate spune ca i-am presimtit.