InterVIU cu poeta Florina Zaharia: sunt unele cuvinte care nici măcar nu ştiu că există pe lume

Lista completă a interVIURILOR o găsiți aici

foto: Simona ANDREI

Florina Zaharia s-a prins în jocul interVIULUI, trăgând cu ochiul, alungând întrebările care nu i-au plăcut (ce mi-a plăcut momentul), anticipând cuvintele din întrebările ce urmau (prins în offside, eu mai adăugam căsuțe la șotron ca să fie jocul cât mai lung). Sper că nu am abuzat de termeni, sper că poezia s-a simțit și s-a auzit.

Florina Zaharia este din Galați, pentru cei interesați de zodii aflați că s-a născut pe 2 decembrie, și este autorul următoarelor volume de poezii:

goală pe străzi, ed. Eminescu, București
alextandru (manuscris de mângâiat), ed. cartea românească, București
eua, ed. Paralela 45, Pitești

etc, editura continuă.

Ștefan Ciobanu: Florina, la începutul acestui interviu, o să îți fac o scurtă descriere a lui. O să încerc, zic eu rezonabil, să ajungem nu în interiorul poeziei, ci, asemeni baronului Münchhausen, pe ghiulea, să călătorim pe bătăile inimii ei. Știu, poate părea la prima privire ușor melodramatic, dar eu sper să nu fie așa.  Ce părere ai?

Florina Zaharia: Pot oricând să încerc un moment „melodramatic” în viaţa mea. Cred că ar fi interesant să păşesc pe bătăile inimii. Va fi ca o contorsionare sau ca un dans. Depinde cum se vor aşeza cuvintele, cum se vor depune sunetele. Şi depinde poate de mine şi de tine un pic. Am tras cu ochiul la întrebări şi am senzaţia  că vom fi asediaţi de cele mai ciudate stări şi sensibilităţile noastre se vor contopi într-un PoeinterViu.
.

Strofa I

Ș.C: Există versuri care trec  strada? Care merg pe trotuar? Care cumpără pâine?

F.Z: Da. Există şi asemenea versuri. Sunt şi unele versuri care fac trotuarul. Sunt versuri-fete şi versuri – băieţi, sunt versuri – caise şi versuri – compot. Exemplele pot continua extinzând şi zona culinară şi pe cea erotică şi altele… ceea ce mi se pare groaznic pentru poezie. Cred că suferă foarte mult. Dar gândindu-ne cât de diferiţi sunt oamenii, de ce Poezia ar fi altfel?

Ș.C: Ce a fost mai întâi, versul sau poezia?

F.Z: Cuvântul.

Ș.C:Ce crezi, cuvintele suferă când nu sunt puse în poezii?

F.Z:Aici ar fi o discuţie pe mai multe planuri. Vorbim despre un univers poetic? Dacă pe mine m-ar scoate cineva din mine însămi ar fi un act de suferinţă, aproape criminal. Dar probabil sunt unele cuvinte care nici măcar nu ştiu că există pe lume. Poezia sau altele care s-au născut atât de poetice încât simpla lor rostire e un delir pentru suflet.

Ș.C:Poezia este gest sau moment?

F.Z:Atunci când te uiţi la un copac şi el foşneşte este gest sau moment? Atunci când priveşti în altă pupilă şi vederea ta începe să cânte, ţi se pare o acustică poetică sau o efemeridă plăpândă? Ştiu sigur că un Gest poate fi Poezie, la fel cum orice Moment care e însufleţit de marionetele omeneşti mai mult sau mai puţin poetice poate aduna emoţie şi poate declanşa trăiri „very high”. Dacă are tonul potrivit, poezia poate fi un mod de existenţă. Important este să se împrietenească cu „vocea proprie”.

Ș.C:Pot fi poeziile lupe? Dacă da, ce să facem cu ele: să privim firele de nisip sau să dăm foc la hârtii? Dacă nu sunt lupe, ce să facem cu ele: să privim firele de nisip sau să dăm foc la hârtii?

F.Z:Să inventăm tărâmuri în care firele de nisip spun povestioare celor mai frumoase şi domnişoare hârtii. La asta putem folosi Lupa în poezie.

Ș.C:Vorbește-mi despre un poet, străin sau român, după care trebuie pus punct nu virgulă.

F.Z:Intrebarea asta mă irită, n-aş vrea să răspund. Spune-i să mă ocolească!
.

Strofa a II-a

Ș.C:Ce țipă mai tare, geamul sau lemnul?

F.Z:Carnea.

Şi ceea ce facem.

Şi pagina albă de pe o masă de scris.

Şi Instinctul.

Ș.C:Ce părere ai despre o carte de poezii care să nu aibă paginile numerotate?

F.Z:N-am observat niciodată numerele. Poate că sunt numerotate cu imagini.

Ș.C:Știu că pentru tine chiar și piatra poate fi o carte de poezii. Spune cum de ai răsfoit-o?

F.Z:Te referi probabil la Cartea Pietrei, un proiect la care am lucrat împreună cu artistul vizual Francisc Chiuariu într-o rezidenţă de zece zile la Palatul Mogoşoaia.

Răsfoind piatra m-am impregnat cu mirosuri şi senzaţii, cu gusturi şi sunete, toate transformate psihic în cuvinte. De câte ori întorc capul, găsesc mirosul de ciment pe umăr.  Din acest punct încep (răs)foirile mele poetice.

Încă mai lucrez la Cartea Pietrei, nu am scăpat de mirosul de ciment. Aşa am scris şi „jurnalul pe ciment” din Eua, aşa a apărut şi bărbatul mort din mine. Şi câte senzaţii vor mai apărea dând pagina în Cartea Pietrei...

.

Vers italic

Ș.C:Stop joc: Ce poți face odată ajuns în ciocul unei macarale? Dar atunci când realizezi că ești într-adevăr fluturele care visează toate astea?

Apropo, cât poate aștepta un fluture până să devină vultur?

F.Z:Nu ştiu de ce văd această imagine învăluită în praf. Praf, praf, praf. Dar parcă şi străluceşte. Ceea ce înseamnă că există acolo un dram de perfecţiune. Adică de VIS. Când visezi tot ce ţi se întâmplă spui că e realitate. Când visezi tot ce ţi s-ar putea întâmpla spui că e viitor. Ne place să visăm şi să-i găsim visului tot felul de scuze.

Dar mai există şi o altă dimensiune, atunci când vrei să delimitezi clar visul de realitate şi le amesteci, şi le inversezi şi le muţi şi...zadarnic.
.

Ultima strofă

Ș.C:euflorina este o stare?

F.Z:Euflorina e o stare dar e şi o nestare. E mai mult de-atât. E ceva VIU şi chinuitor dar mereu foarte plăcut, ca poezia la primele întâlniri romantice. Când am descoperit-o a fost ca şi cum am trecut de pe o parte a unui abis spre o altă parte a prăpastiei. Amândouă duceau la mine. A fost ca şi cum am ajuns în vârful unei scări care nu se sprijinea pe nimic dar pe care eu pluteam inconştient şi uşor.

Anyway, mie mi-a plăcut şi nueuflorina. 

Ș.C:Există și alte momente, în afara celor ploioase, în care poeta Florina Zaharia deschide umbrela?

F.Z:Şi umbrela este o stare. Şi un accesoriu „very fashionable” în poezie. Ploaia nu mi-a plăcut niciodată dar am iubit umbrelele cu buline, cu maimuţoi sau cu flori. Colorate sau alb-negru. Au fost momente când purtând o umbrelă în mână nu mi-a mai fost frică de nimic. Au fost şi clipe când purtând o umbrelă în întuneric s-a făcut lumina de care aveam nevoie. Umbrela are însuşirile unui instinct, pot să închid ochii şi totuşi să merg perfect pe o sârmă umedă.

Ș.C:Poți să umeri până la zece în poezie?
F.Z:

1. eua
2. carne şi oase
3. renunţări
4. mama
5. marea
6. dimineţile
7. stările contradictorii
8. trupul
9. timpul
10. când ţi-e dor

Morală

Ș.C:Există note muzicale care încă nu au fost puse pe portativ?

F.Z:Cuvintele încă se mai pot inventa. Deci şi notele muzicale...