forrest gump

Joan Miró

pentru a mă simți mai bine în măruntaiele spiralei
am început de ceva vreme să mă descompun
pierdut în adâncuri la fel ca tine
împing pe străzile pustii căruciorul de la supermarket
privesc chepengul ca pe un nimb
sunt martorul micșorării lui până ajunge la stadiul de unghie

iubirea este acel ceva enorm pe care îl vezi doar la microscop
sau este cearșaful ce nu vrea să stea pe pat
ba nu ba nu
este masa de la terasa din sinaia cu unghiile ei ca un cer deasupra pachetului de țigări slim apoi
este durerea solzilor cu care zgârâie sângele
a urmelor de copite ce se adâncesc în asfalt
și ies prin nori

mă întorc inconștient noaptea în somn semn că sunt viu
mă trezesc cu gândul la peștii ce se zbat în năvoadele aruncate nu mai știu când
nu mai știu unde
șterg  perna de lacrimile sau balele balaurului ce a fost peste noapte
ridurile vin la suprafață domol ca niște animale chemate înapoi de dresor

în timpul meu liber aud ploaia cum cade peste frunzele care mă urmăresc permanent
de parcă aş fi forrest gump