despre cum este să nu ai cu ce să apuci dragostea

Kevin Corrado

perdelele pe jumătate trase
în casă nimeni nici măcar eu
sub pernă telefonul în husa galbenă cumpărată de crăciun
baia vis-à-vis de cameră vis-à-vis de geamul băii un bloc
vis-à-vis de bloc parcul tineretului
pe care nu-l văd îl presupun în momentul în care trag apa și
trece o motocicletă pe stradă
după zgomot aceeași care m-a trezit la 3 dimineața

mănânc aproape de frigider îl aud cum toarce
apuc strașnic cu dragoste
mă gândesc la știu eu ce la știu eu cine
brusc mă văd în oglinda de pe hol gata de drum
și-n tot acest timp?
de ce nu pot vorbi la prezent despre mailul dat revistei literare
despre conversația la telefon despre scrisul poeziei
de ce despre anumite lucruri trebuie să vorbesc la trecut?
spun astea în timp ce împing ușa de la lift
apoi ușa de la hol
apoi ușa de la ieșirea din bloc
apoi mii de uși invizibile de-a lungul aerului de dimineață
trec pe lângă școala în care l-am citit pe asimov
observ întunericul din clase

ora 9 30
în tramvai lume puțină nu știu de ce îmi dă încredere în viitor
nu ca la ora 7 când aglomerația mă anihilează
în timp ce tramvaiul face dreapta intru în banca unde am treabă
pun servieta pe scaunul din stânga
le spun motivul venirii
dar iară uit tot până îmi aud pașii pe culoarul din stația de metrou dristor
văd oameni cu telefoane la ureche
sau oameni făcând firimituri pe gresia galbenă

metroul care mă duce la ștefan cel mare este foarte curat
se umple treptat până nu mai rămâne nici un scaun liber
glasurile oamenilor seamănă cu țipetele de pescăruși
dacă închizi corect ochii

la ora 10 45 editura îmi dă cărțile într-o pungă

pe care o domnișoară georgiana mi-a scris numele
de ce oare asta îmi dă satisfacție?
trag aer în piept pe o treaptă neagră
razele sunt în viteza a cincea
sun pe r nu știu cum să-i redau mai liniștit bucuria care m-a cuprins
ce-i al meu e pus deoparte chiar dacă e dosit bine
după borcanul cu murături
din când în când văd bucăți frumoase
din ce-i al meu prin oțetul cu gogoșari
cum este acest moment când mângâi coperțile cartonate
aerul oamenii mașinile trec în viteza a șasea
nu știu ce-i cu mine
da sunt frumoase o asigur pe r
și în acest moment când termin de verbalizat ultima literă din adjectiv
pe undeva se produc explozii iremediabile
văd continuarea poemului dintr-un avion
trece pe lângă spitalul ștefan cel mare
un tânăr de aceeași vârstă cu el iese firesc într-un tricou roșu
cu mâneci scurte și
fără brațe