luni, 10 decembrie 2012

plantația mea de clocote înghețate

vă spun sincer
se poate scrie moarte cu diacritice
m-a învăţat un orb îndrăgostit de amănunte
ca un profesor mi-a luat mâna într-a lui şi mi-a condus-o
până unde se termină curentul electric

*
sunt sigur
absolut convins pot băga mâna în foc
pisica aia care se plimbă pe acoperiş
va coborî pe burlan până la etajul unu sau nouă
şi va intra pe fereastra deschisă larg
se va întoarce acasă ca un coşmar risipitor

ca să vă faceți un tablou aflați că
vă spun toate astea de aici
din creierii deşertului

*
vin fluturii
se întorc prin ploi prin oraşe
prin războaie
dintr-o bătaie de aripi mătură totul în jur
blocuri şi monumente
munți şi oameni
pământul se ridică valuri valuri

de la un timp îmi este tot mai frig
degeaba se ţine după mine soba asta ca un animal credincios
de ce să mai mint a început să ningă în amintiri domn' doctor
aşa cum mi-a prevestit una din cele mai frumoase iubriri
când braţele ei mă înveleau ca nişte fulare cu clopoței

stau la un bar
lumina feţei de masă este peste tot
văd cum se apropie fluturii
acum când ospătarul aduce berea
privind spre altă gaură neagră de la altă masă

acum când am început să îngheţ de la unghii
spre inimă

acum când apăs butonul de la lift
crezând că pot să scap

*
mi s-a spart inima într-o haită de câini vagabonzi care latră la sânge
de nu mai poate săracul să intre în casă
îl privesc de la geam cum stă pierdut în parcare
îmi pare rău că nu mă pot duce după el dar sunt prea multe trepte vii de coborât

asta e
în lipsa lui o să târşesc conştient
- ceea ce este de o mie şi una de nopţi mai rău -
bocancii prin carne
cu sufletul înfășurat în șubă ca odinioară

aerul din jurul meu agonizează
nu mi-ați văzut tatăl zice
suferea de o vizuină

*
mijesc ochii până se poate trece cu lama pe sub peloape
câmpia îşi leagănă în zări caii

dusă de vânt o pungă va acoperi într-un final soarele
ştiu asta
cum ştiu copacul stufos
care apare mereu în călătoriile mele cu trenul
pare a fi o rudă sau aşa ceva

dimineața îl văd în chiuvetă
cum se înalță falnic din scurgere
acoperind generos cu crengi
vesela





3 buşeli:

  1. Of... multa durere, prieten drag.
    Multa furtuna in ultimele tale poezii.
    O fi de la iarna?

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu de la ce este. cert e ca nu se mai intelege litera cu hartia, plutesc ca apucatele. :)

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!