miercuri, 26 decembrie 2012

celui care se vindecă

René Magritte

mai multe așternuturi mai multe așternuturi
aduceți mai multe așternuturi
priviți
bolnavul este pe cale de a se vindeca

mai multe așternuturi mai multe așternuturi
aduceți mai multe așternuturi
să se reverse ca spuma din cupele cu șampanie
acum când cana cu apă se sparge de când nu s-a mai băut din ea
și crăpăturile din geamuri se transformă în păianjeni

aduceți-le în camioane în bagaje
umpleți până la refuz mijloacele de transport în comun
să se vadă prin geamurile alea mari de pe trotuar când mergem
ducând bagajele pline cu așternuturi

știu
sunt unele monede nebune care cad pe muchie mereu și mereu și mereu
de vă îngreunează foarte caravana elefanților cu care vă transportați visele
dar ăsta nu e motiv să nu aduceți toate așternuturile de care sunteți în stare
pe alea de care credeți voi că ați fi avut nevoie dacă erați în locul lui
priviți-l cât de copilăros se vindecă
cum dispare treptat treptat din lumea noastră
ar trebui să fim super fericiți
suntem pe cale de a băga fructul în sămânță doar cu puterea inimii

aduceți așternuturile cu unghii
așternuturile cu aripi
așternuturile cu pleoape

așternuturile acelea mici cât gămălia acului
sub care știu sigur că vă chirciți când sunteți supărați tare



3 buşeli:

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!