A venit toamna

O toamnă în plus sau în minus. Aceasta este întrebarea, în timp ce în piept nu știi dacă ai o herghelie (de cai tind să specific dar cred că e ușor pleonastic) sau este doar inima ta căreia cineva (dragul de el sau de ea depinde de caz) i-a dat copy-paste de mii și mii de ori. Noaptea, pe aleile din parc, stelele se sărută zgomotos, treci pe lângă ele cu pasul pocnind la întâlnirea cu umbra pe asfalt, nu militărește, doar atât cât să te diferențiezi de florile care încă mai rezistă la marginea aleilor.

Pe gulerul tău o furnică, dar tu nu o vezi, nu o simți (încă), o furnică care zburdă de colo colo. Nu știe ce e cu ea, unde e. Simte căldura cefei tale ca pe o amenințare.

A venit toamna, îți zici, e timpul ca din copaci să iasă amintirile și să te lege la șireturi. Culmea, acum trebuie să te scuturi de pământ și să zbori.

Ați vorbit până acum cu un manechin de plastic dintr-o vitrină oarecare? Să descoperiți că vă este verișor, să vă aduceți aminte de zilele din copilărie când vă jucați împreună prin grădina bunicii până când seara se ridica din iarbă ca un om ce căzuse de pe bicicletă? Zâmbetul lui nu se poate uita chiar dacă i-ar pune ăștia o pădure de vitrine față.

Acuma știu doar atât: din sufletul meu nematerial (nu ar mai fi nevoie să precizez, dar e nevoie pentru contrast) ies niște oase (zece la număr) irigate de sânge, troienite cu carne și învelite în piele, care apasă literele astea pe care le citiți, pe care le-am botezat termitele timpului (vă dați voi seama de ce) și toamna, dar mai bine o las pe ea. Hai toamnă, hai, așează-te peste acest text al meu ca o pisică și privește în jur felin. Felin.

a venit toamna. felina. ascundeți-vă buzunarele undeva. în gluga unui copac sau mai bine în ruina mea