U turn sau despre căi de întoarcere

filme despre care am scris >  aici

Nu credeam să ajung să vorbesc despre un film de acțiune, dar modul de regizare a filmului a făcut ca să rămân și să-l urmăresc cu atenție. Realizat în 1997, cu o distribuție foarte bună (Sean Penn, Jon Voight, Jennifer Lopez, Nick Nolte ), regizorul (Oliver Stone) oferă o poveste captivantă redată totuși într-o rețetă cunoscută. Un dator vândut unei rețele mafiote, Bobby Cooper ( Sean Penn) rămâne ''captiv'' printr-un concurs de împrejurări într-un orășel din America, uitat de lume prin Arizona. Un astfel de străin atrage atenția tuturor din oraș, sau cel puțin acelor persoane care îi vor face șederea un calvar.

Ce m-a ținut în fața filmului două ore (atât ține filmul)? Pei: coloana sonoră, unghiurile camerei de filmat, felul altfel de a spune o poveste deja fumată. Cu un Sean Penn în zile mari, filmul te transpune într-un carusel de întâmplări care se succed fără milă din primul până în ultimul minut. Nicio pauză nu oferă regizorul, niciun moment în care să simți că lucrurile s-ar mai liniști.
După filme precum: Natural Born Killers (1999), Wall Street (1987) sau Alexander (2003), Oliver Stone s-a impus pe piața cinematografiei ca un regizor care știe să se joace cu camera, cu unghiurile, combinând inspirat modurile de filmare. Acest lucru se vede și aici, U turn oferind cele mai dure scene cu un firesc câștigat treptat încă din primele imagini.
Rolurile din acest film sunt bine interpretate, și urmărind biografia regizorului nu m-am mirat când am văzut că foarte mulți actori din filmele regizate de el au obținut premii precum Oscar (vezi Charlie Seen în Wall Streat sau Tom Cruise în Born on the fourth july). Atât Sean Pann cât și Jennifer Lopez interpretează rolurile a două personaje dornice de schimbare, două personaje disperate care doresc să iasă din capcana pe care le-a întins-o viața. Niște roluri grele, mai ales că dozajul trebuie să fie suficient de mare cât să iasă în evidență, dar nici prea mare, pentru a nu cădea în lucruri bătătorite. Și reușesc, ambii actori dând naștere la două personaje de memorat. De fapt toți actorii își joacă foarte bine rolurile unor personaje clișeistice la urma urmei (tânăra dominată de bogătașul orașului, tânărul rebel gata pus pe scandal, mecanicul auto nebun etc.). Cu toate astea filmul se distanțează de restul filmelor de gen din pluton prin îmbinarea neașteptatului (care își face cumva loc și în această poveste) cu firescul redării lor, deși uneori totul pare ușor suprarealist, ușor caricaturizat.
Probabil bagheta acestui regizor a făcut ca romanul lui Jhon Ridley, Stray dogs, să prindă viață și să țină atent, o bună parte din privitori.