Irvin Yalom - Plânsul lui Nietzsche în batista psihanalizei

vezi alte note de lectură > aici

Acesta este romanul de debut în lumea literară a psihoterapeutului Irvin D. Yalom. Singura notație găsită pe carte este: o carte care m-a salvat scrisă de mine undeva prin 2008. Este o ficțiune incitantă pentru pasionații de psihologie, filosofie și de limite ale imaginației. Părintele psihanalizei Josef Breuer, trece printr-o criză interioară cauzată de repetatele coșmaruri și prin terapiile oarecum ratate întreprinse cu prima pacientă căruia i s-a aplicat psihanaliza, Anna O (este vorba despre dragostea pe care o dezvoltase față de pacientă, pe care o îngropase inconștient dar pe care o va dezgropa conștient alături de Nietzsche). Doctorul acceptă prin intermediul unei tinere, Lou Andreas-Salomé, o iubire capricioasă și fatală a lui F. Nietzche, consultarea acestui neobișnuit pacient, atât prin comportament cât și prin ocupație, filosof!. Găsește în aceast nou pacient o nouă sursă de revitalizare a sinelui și a întreprinderilor sale intrate pe o linie moartă, psihoterapia, o disciplină văzută nu cu ochi foarte buni de oamenii de știință ai vremii.

Autorul romanului a întreprins o lungă documentare, descoperind că filosoful german ar fi putut fi trimis la o consultație la eminentul părinte al psihoterapiei undeva prin 1878 de către un discipol al său, Heinrich Koserlitz, care și vorbise pentru o cazare în Viena pe tot parcursul acestor întâlniri. Doar sora fiosofului a fost cea care s-a opus din motive de precauție, F. Nietzche fiind foarte bolnav.

Cartea este un maraton (la propiu și la figurat) pe care se angajează două personaje pitorești, cu personalități puternice și nu lipsite de surprize. Josef Breuer are ocazia de a descoperi lacunele științei pe care era pe cale să o dezvolte (Freud apare, aș putea spune, episodic pe parcursul acțiunii), iar F. Nietzsche realizează că nu este atât de bolnav pe cât de bolnav se credea el, realizând că boala lui era o cale de a atrage atenția celor din jur. Intrat în mrejele cărții cu greu mai desprinzi pe terapeut de pacient.

Cei doi se găsesc prinși într-un carusel, nu doresc să recunoască necesitatea întâlnirilor de care ajunseseră să depindă, multitudinea de revelații pe care cei doi le conșteintizează fac pe cititor să nu lase așa ușor cartea din mână. Finalul cărții este surpinzător, găsit parcă într-un moment de maximă disperare al doctorului care s-a descoperit pe sine împins la limita ființei sale, dezorientat și impulsiv dar capabil de a vedea totuși, limpede și ... sănătos.

Desigur, psihoterapia nu s-a dezvoltat avându-l ca pacient pe F.Nietzche, dar angoasa și decepțiile doctorului legate de ratarea primelor consultații cu Anna O. sunt cât se poate de reale, ca și relația lui Nietzche cu Lou Andreas-Salomé, a căror corespondență dramatică este redată fugitiv și cât se poate de real în carte. Istoria este o ficțiune care s-a întâmplat, ficțiunea este o istorie care ar fi putut să se întâmple spune Andre Gide, și autorul cărții de față este de acord complet cu această frază, pe baza căruia scrie și un eseu.

Cartea este scrisă cu vervă (cam la fel de concis și de limpede ca stilul lui Jose Saramago), fără a plictisi citiorul cu date istorice pe care însă le introduce din abundență (ele sunt, în fapt destul de legate de întreg textul) cu o dexteritate de invidiat. Abia când lași cartea jos și te documentezi afli că, în afară de fantezia întâlnirii dintre cei doi giganți, tot restul informațiilor din carte sunt pur adevăr istoric. Fiind la primul său roman, această reușită nu poate decât să îi confere doctorului Irvin D. Yalom, statutul de inspirat.

Filmul apărut pe baza aceste cărți nu l-am urmărit pentru a nu fi dezamagit. Am rămas cu frumosul gust al cărții care mă mai bântuie și astăzi.