nu te speria iubito eu am văzut deja gloanţele cum
au ieşti din puşti
e doar o chestiune de timp (câteva secunde câţiva ani)
până ne vor atinge piepturile obişnuite cu sărutări
soldaţii şi-au desfăcut corturile şi aşteaptă momentul
pentru a se întoarce la comandanţi cu nasturii oamenilor de zăpadă
până atunci împrăştie ca mine sângele în avans
inundă totul în jur să creadă că ne-au învins
dar noi să ne ţinem de mână în amintiri
cu capetele întoarse şi zdrobite de asfalt
au ieşti din puşti
e doar o chestiune de timp (câteva secunde câţiva ani)
până ne vor atinge piepturile obişnuite cu sărutări
soldaţii şi-au desfăcut corturile şi aşteaptă momentul
pentru a se întoarce la comandanţi cu nasturii oamenilor de zăpadă
până atunci împrăştie ca mine sângele în avans
inundă totul în jur să creadă că ne-au învins
dar noi să ne ţinem de mână în amintiri
cu capetele întoarse şi zdrobite de asfalt
Acesta e genul poemului care iti ingheata sangele in vene. Finalul impresionant este atat de aproape de culmea tristetii. Ce se afla dincolo de ea? Dincolo de tristetea asta atat de apasatoare ca un pat de pusca pe un piept?
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru comentariu. As putea sa indraznesc sa ghicesc cine sta in spatele anonimatului?
RăspundețiȘtergerePentru iolanda, care a lasat o scremere de comentariu, ii sugerez sa se uite cu atentie la ceea ce citeste, sa evite stereotipurile gretoase si, de ce nu, sa isi lase numele real, nu de alta, dar eu am comentat aprig pe foarte multa lume, recunosc, dar am facut-o cu numele real.
Ai putea sa indraznesti. :)
ȘtergereCine ti-ai fi dorit sa fie, domnule poet?
Intr-adevar, foarte puternic finalul. Si trist. Dar parca are si-un dram de speranta. Cel putin asa simt eu, dincolo de apasare poate fi si ceva bun...
RăspundețiȘtergeresperanta nu moare, caci daca moare....:)
Ștergere