filme despre care am scris > aici
Ce pot spune despre un film unic, diferit, care lasa urme, ca Erserhead (1977), primul lung metraj al David Lynch (mai bine cunoscut pentru serialul de succes Twin Peaks)? In 2004 s-a hotarat ca filmul să intre într-un program de conservare a operelor cinematografice National Film Preservation Board, USA. Personal nu îl recomand celor care nu au rezistat la vizionarea filmului Un chien andalou
(regia Louis Bunuel și Salvador Dali), care durează doar 15 minute.
Spre deosebire de filmul clasic al exprimării suprarealiste, Eraserhead
insistă asupra tensiunii, o duce la cote exasperante, consumându-i
toate posibilitățile și pe care o păstrează la aceeași intensitate pe
toată durata, combinând-o cu o coloană sonoră unică în felul ei, care te
face să desparți cu greu fantezia de realitatea personajului. Dacă cei
doi suprarealiști fac în cele 15 minute cascade de imagini halucinante,
depărtându-se de momentul inițial, aici în Eraserhead, totul se petrece
în jurul unui personaj care se vede depășit de situație și se mulțumește
cu acceptarea ei.
lui
lui
Aș
face o greșeală dacă m-aș apuca să povestesc subiectul filmului, pentru
că ar diminua și nu ar spune nimic despre mesajul din spatele scenelor
desprinse parcă din peisajele lui Tarkovsky din Stalker (Călăuza). Ar fi ca și când aș spune că în poezia Lacustră a lui George Bacovia se vorbește despre un om care doarme pe timp de furtună și se visează pe un ponton.
Pot spune că actorul principal Jack Nance (care a jucat deasemenea in Twin Peaks) joacă un rol foarte greu, un rol unde trebuie să comunice prin personajul Henry Spencer
cu spectatorul mai mult prin gesturi decât prin vorbe (aici cred că
l-a ajutat experiența de actor de scenă, în care a profesat până l-a
întâlnit pe David Lynch).
Oricum întreg filmul are în jur de 122 de replici, ceea ce spune, zic
eu, foarte multe. Într-un decor apăsător, desprins parcă în urma unui
accident atomic, imens față de dimensiunile reduse ale personajului,
gesturile sale stângace, decupate parcă dintr-un interior fragil, și
puse într-o societate mecanicizată (aici sunt niște trimiteri la filmele
lui Charlie Chaplin,
doar că lipsesc comicul și optimismul acelea debordante), contribuie
din plin la atmosfera apăsătoare care domină cap coadă. Ca în filmele
celebrului C.C.,
omul este abandonat de societate, uzinele și mașinăriile preluând
controlul, doar că în acest film, David Lynch, împinge totul la extrem,
nici un om, în afară de Henry, nefiind văzut în marile săli din care, zi
și noapte, ies sunete infernale de mașini.
Consider
filmul un deliciu, dacă accepți anumite provocări ale interiorului, ale
absurdului care poate oricând să pună stăpânire pe trăiri, pe
experiențe, pe viață. Decorul este static, aproape că nimic nu este
mutat, toate obiectele rămân în aceeași lumină, în aceeași textură.
Apreciez densitatea acestui film făcut pe parcursul a cinci ani,
aspectul lui de vis prelung și apăsător, de trăire exasperantă care
contrastează cu calmul și oarecum debilitatea personajelor. Toate
personajele par a fi dezgolite de personalitate și de liberă inițiativă,
doar tatăl lui Mary povestind fugitiv despre viața lui trecută, o notă
de nostalgie amară și absurdă lovind cu toată puterea în spectator.
Oare
de ce în ultima vreme se preferă filmele ușoare, fără pic de provocare
oferită spectatorului, filme care se recomandă din inimă celor din jur,
ca o perpetuare a unei leni de a gândi, de a ne pune constant imaginația
la contribuție? Un film care oferă totul pe tavă, da includ aici
imbecilitățile acelea de dragoste, nu au cum să trezească în noi
spiritul de căutare măcar, dacă spiritul de artist vi se pare pompos.
Pentru că da: noi ca oameni trebuie tot timpul să căutăm, să ne
întrebăm, să adăugăm, să punem imaginația la lucru. Altfel ne paște
împietrirea personajului feminin din film (bunica lui Mary?) care
participă la activitatea de familie mânuită de cei din jur ca o păpușă.
Erserhead (metaforă
pentru guma de șters din capul creionului, la producția căreia lucrează
tot infernul acela de mașini) este un film puternic, pentru cei cu ochi
de văzut, pe care îl recomand cu drag, chiar și celor care nu vor
rezista mai mult de cinci minute, și care vor spune cu nonșalanță 'Ce
prostie de film, nu înțeleg nimic!"
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare