când ne sărutam ne chemam sufletul din adâncuri

în mijlocul unei herghelii de secunde

sărutam o fata cu semene de pământ
cu ochii proaspăt scoşi dintr-o fântână


trupurile noastre ca nişte tifoane vor rămâne acolo cu parcul
pe umeri
îmbibate într-o apă de culoarea timpului lăsând lumina să le împingă uşor
spre întuneric


se vor apropia de noi copacii cu rădăcini în nori dragonii cu flăcări de plastic
vom merge pe bulevardele ce ni se scurg din peipturi
vom cina cu persoane de mucava lumina becului din dormitor ne va tăia în felii visele


dar vom simţi mereu furnicile urcând în sărutul nostru enorm care ne bătea pe umeri cu iarba uscată
vom păstra mereu ecoul retrograd ca pe un fruct