de-a goana oarba

fragment dintr-o respiraţie mai amplă

câte tristeți ascunde floarea soarelui
câte ape nu ne amenință ca niște păsări de pradă
câte mii de trosnituri nu se adăpostesc într-o mobilă


trăim pe o câmpie unde a crescut brusc o pădure
iubito nu mai este anotimpul răstignirilor chiar dacă ne mușcă constant cuiele
şi animalele de pradă au flori în loc de ochi canini vii etc.
să ne încrustăm deci ușa mai în os cu briceagul sărutului
să cânte măduva poeziile noastre de dragoste
în orașul unde uzinele patrupede urlă la stele


trebuie să fie o fantă prin călcâiele noastre
prin care să fugim descreierați cu sângele despletit prin aer