în dimineaţa aceasta
trandafirii scârţâie ca nişte porţi de metal
este un singur scaun în grădină
şi un singur nor
aerul nu mai păstrează formele iubitei
cămaşa ei de noapte s-a transformat în răcoare
aud paznicul cum se apropie lovind cu un băţ merele căzute
din calea lui secundele fug pe lângă mine
cu guriţele mânjite de dulceaţă
Las un semn că te-am citit cu plăcere în aerul rece al dimineții de vineri.
RăspundețiȘtergeremultumesc de citire. incantat de vizita.:)
RăspundețiȘtergereMi-a placut ideea cu aerul care nu mai pastreaza formele iubitei...desi cred ca ar fi fost frumos sa o faca. :)
RăspundețiȘtergereeste vorba de o lipsa aici. si de pastrarea realului la cote cat mai normale.:)
RăspundețiȘtergeretrandafirii scârţâie ca nişte porţi de metal - superb!
RăspundețiȘtergereParca soarele insusi ar fi un paznic ce rasarind isi croieste carare printre oameni sau mere. Frumos :)
RăspundețiȘtergereluminita, incantat de vizita.
RăspundețiȘtergereteo, ma bucur ca se vede asa.
Păstrarea realului dincolo de vis. Frumos :)
RăspundețiȘtergere