 |
| Yves Tanguy |
porumbeii îşi iau zborul de pe pervaz
văd cum sunt înghiţiţi de soare
deschid geamul
zgomotul mişcă frunzele
răcoarea tabără pe mine cu pumni mici
sunt destul de adormit nu disting
o baltă de un câine chircit
din acest moment mă gândesc la tine
este atâta tăcere în casă când mă gândesc la tine
şi toate simţurile revin în trup
ca nişte muncitori la lucru
nevoile fiziologice înlocuiesc
rugăciunile de dimineaţă
văd toată mizeria din mine ca pe o comoară
pun ibricul în palma de foc a aragazului
rămân cu mâna pe mâner
aştept să mă frigă
am multă răbdare în durere
dar asta e altă problemă
"am multă răbdare în durere
RăspundețiȘtergeredar asta e altă problemă"
"din acest moment mă gândesc la tine
RăspundețiȘtergereeste atâta tăcere în casă când mă gândesc la tine"
offf...dacă aş putea să...orice, oricât de mic.
ştii că îmi eşti tare drag, nu? eşti un om frumos şi bun. singurătatea e glonţ destul de bine sculptat...de ce îl afunzi şi tu în rană?
va multumesc pentru citire dl. Liviu
RăspundețiȘtergeresandrina, semnul tau imi este foarte bun. foarte drag, foarte aproape de inima mea. si ca sa raspund la intrebare, tocmai ca nu il ascund. :) nu il mai ascund.
alexander, "Liviu" este mai mult decat suficient. :)
RăspundețiȘtergerenu m-as plictisi niciodata sa-ti citesc poeziile
RăspundețiȘtergerenu îl ascunzi Ştefan...îl răsuceşti, îl laşi să picure. nu sânge, nu lacrimi ci poeme. frumoase, ireal de frumoase, dar uneori mi-aş dori ca muza ta să fie alta, nu durerea.
RăspundețiȘtergere