fierbătorul

ca să faci cafeaua la fierbător
trebuia să ai vechime pufoaica cea mai bună
bocnacii cu talpa cea mai bine lipită
şi nelipsitul celular cu tărie în buzunar
ca o floare de ginerică

ţigara trebuia de foarte mult timp
să-ţi fi îngălbenit degetele

mansarda aceea jegoasă
cu ziare pe jos în loc de persane
decupată dintr-un scenariu romanesc
adăpostea o mână de oameni
vorba unora tunaţi şi adunaţi
care aunci când îşi îmbrăcau salopetele
se schimbau complet

institutul de cercetare nu era nici pe departe
ca în filme prin laboratoarele atât de neprimitoare
cu bucăţi de tencuială atârnând ca nişte lilieci
întâlneai femei trecute de patruzeci de ani
grase şi inexpresive vulgare în interior
lipite tot timpul programului
pe un scaun rotativ fără spătar
dezlegau integrame sau citeau horoscopul
se uitau la chinezării aduse de nişte
'coloraţi' în sacoşe malboro spre vânzare
şi toate astea în mijlocul unui aspru miros de cobai

noi băieţii
nea marian nea nicu haplea
marinuş rosi eu intram în toate cotloanele
şi camerele acelui institut pentru a muta
aparate mari decolorate ieşite din uz
o zi normală de muncă semăna câteodată cu o pierdere
printr-un labirint gemând de încăperi pestriţe
vedeai oamenii strâmbi lucrurile diforme
auzeai ce ţi se ordona distorsionat
făceai totul cu nişte degete
imaginare înşurubate în urechi
sau puse la ochi fiind conştient doar de trosnitul oaselor
când trebuia să ridici nu ştiu ce frigider
în care au îngheţat atâtea şi atâtea eprubete

rosi era nebun te înjura de gemuleţe
rame şi ţigle zvârlea cărămizi în tine când îl supărai
pe care nimeni nu ştie de unde le aducea
prin grădina institutului vorbea singur
şi mânca cât noi toţi la un loc
dar tot slab rămânea când mergea
îşi ridica mereu pantalonii foarte sus de buric

haplea împrumuta bani şi te ducea cu vorba
era bătut zilnic de binefăcătorii lui
sumele nu erau mari deci şi bătaia era pe măsură
cât să se audă să se ştie
lucrase în armată dar nimeni nu ştie de ce a fost dat afară
lumea rea spunea că din armată nu te dau afară dacă eşi bun

nea marian se culca uneori direct pe masa din cameră
printre firimituri iarna cu şuba pe el
trăgea vânturi în somn geamurile mici
deşi în număr de şase nu reuşeau să reîmprospăteze aerul
se sătura cu un colţ de pâine înmuiat în sare
era mereu neras spiritual şi cred că asta
l-a ajutat să treacă prin multe
vorbea rar de femeile din viaţa lui

mai era nea nicu un sfrijit puţin şui de un umăr
era mai tot timpul beat a şi plâns să nu fie dat afară
mai să se aşeze în genunchi era cu ochii în patru
după ciubuc căruia îi zicea şpagă pe mine mă asculta
mai tot timpul îi aduceam aminte de fiul său
doar că nu îl băteam şi nu îi luam banii

marinuş era de vârstă cu mine
am devenit uşor prieteni şi cei mai exploataţi fizic
cumpăram în pauzele de masă ciocolată laura
de la un strungar care le vindea pe sub mână
ne urcam pe o clădire şi mâncam
povestind despre femei pcuri maşini

cel mai dor îmi este de terenul viran
aflat în partea de sud pe care iarba creştea în voie
până nea nicu era pus să intre cu coasa
acolo îmi plăcea să stau să îmi rumeg neputinţa
să mai arunc câte o glumă nesărată cosaşiului
care se oprea prea des după spusele şefului
spre a-şi aprinde o ţigară ritual care pentru mine
ţinea timpul în loc şi mi-aş fi dorit să ţină
până la infinit

în camera de la mansardă fierbătorul
pus într-un ibric maro sub un scaun lipit de un şir de
patru vestiare ne atrăgea ca un magnet
spre disperarea şefilor care ne căutau
când s-au prins într-un târziu
personajele erau altele
iar în cameră nu a mai întins nimeni masa pe un ziar
nu a mai muşcat nimeni dintr-o roşie
împroşcându-i pe cei din jur