dureri imaculate

salvarea făcea ham-ham
pe sub soarele acoperit cu un cearşaf

zâmbetul meu devenise
o mască îndesată în buzunar
lângă chei

porţile s-au deschis ca nişte aripi de înger
a venit o asistentă cu aura frântă
răsucită pe după gât mi-a ascultat inima la hiatusuri
apoi cu o lanternă mi-a înfipt în ochi
nişte suliţe de lumină

am vrut să o întreb
dacă este adevărat că spitalul
este locul unde omul învaţă să se sincronizeze
cu moartea
sau de ce am impresia că toţi din jur
îmi sunt cunoscuţi
chiar şi icoanele îmi păreau
fotografii ale unor foşti colegi de bancă

era de încredere nu purta sutien
când mi-a luat sânge
mi-a frecat locul cu vată şi spirt
ca pe un loz

sunt sigur că mi-a şi zâmbit
cel puţin în vis

seara număram grilajele gardului
cu gândul la iubită până cădeam de pe planetă
mă trezeam mereu a doua zi
cu o persoană nevăzută lângă mine
care mă mângâia pe frunte
asistenta îmi spunea zâmbind că nu există aşa ceva
periodic se face dezinsecţie