colonizând albul

gresia înbiează la chircit ca o sirenă la înec

tu însă cu încăpăţânarea unei umbre
vrei să rămâi o venă în formă de chip luminos
cu alb mult cât un deşert în jurul tău spân
sprijinit de un soare belfer cu scoarţă de copac
colecţionând palmele în buzunarele altor palme
privind la nămeţii crescuţi din pământ ca nişte boscheţi
la şuvoaiele de apă cu o mie de picioruşe

albul îţi face poftă să ningi şi tu cândva
copiii să îţi facă trupul din zăpadă
sufletul din nasturi de palton

ştii
frigul se coace în frigidere pieptoase
are o inimă cât pumnul în loc de omuleţul din gât
poate prinde gust de prescură dacă este destul de în vârstă
se scutură la sfârşit de vară nu

peste umeri îţi ridici alţi umeri
să ţină de urât frigului care lasă
urme de copite pe piele

născut cu urechea în patru
auzi turmele de sâmburi din fructe
laşi să îţi crească ochi pe tot parcursul trupului
nu îi mai storci ca pe nişte coşuri