cântec

e gălăgie în nucile din geam
şi noi privim gutuia transformată-n lună,
mai ţii tu minte cum ne mai iubeam
de-a nins în ţară apoi timp de o lună?

ne ascundeam prin pielea fără tiv
şi adormeam bolnavi de sănătate,
pe sub lumina fără de motiv
plini de păcatul fără de păcate.

acum suntem mai tineri ca la început
stăm în girafa asta de-ntuneric
sunetul din nuci ne pare slut
în timp ce luna e muşcată sferic.

când te iubesc tot aerul se strânge
în trupul meu de zici că-i iarmaroc,
vin vulturii să-mi mestece în sânge
cum amestecam noi cărţile de joc.

eu tot mai cred că tu eşti o fereastră
prin care viaţa mă azvârle cocoloş
şi azi mai ştiu cum ne plimbam pe creasta
muntelui în formă de cocoş.