peste noi
vine mereu noaptea
cu o foame nebună de vampiri
trece prin trupuri ca o aţă prin ac
o vedem fiecare
ca pe o mare iubire
ca pe o umbră care sprijină
carnea noastră nu are canalizare
aşa că hai să nu ne mai mire
îmbătrânirea
şi când mângâiem firele de iarbă
să nu mai avem tendinţa
să scoatem pe cineva din pământ
"şi când mângâiem firele de iarbă
RăspundețiȘtergeresă nu mai avem tendinţa
să scoatem pe cineva din pământ"
nuuu, mai bine să-l lăsăm să ne crească prin carne şi să ne iubească prin vise...
Alexander poeziile tale pur şi simplu cutremură de frumuseţe şi profunzime, dar...ţi-am mai spus asta demult...
O seară minunată să ai! Cât despre comentarii...de mine nu scapi dacă tot mi-am făcut curaj :D!
multumesc de trecere :) nu trebuie curaj, ca doar nu musc.
RăspundețiȘtergereseara buna si tie
:)))) ştii că şi bunica unei prietene spunea aşa? problema a fost când am văzut-o cum muşca dintr-un măr...şi nici măcar nu avea dinţi! (sper că te-am făcut să zâmbeşti!)
RăspundețiȘtergereAlexander... curajul este problema mea, iar asta pentru că textele tale mă intimidează şi emoţionează prin gingăşie şi perfecţiune!