am o inimă perpetuă

sunt zilierul nopţii
un ochi râde altul abia se naşte
am chiar şi o umbră de cal
pe care o vâr oamenilor pe sub uşi

ştiu multe poveşti de la bunicu
de pe vremea când moartea vorbea ruseşte
şi îţi îngropai camarazii
crezând tot restul vieţii că ei încă mai respiră

am un binoclu cu care îmi văd spatele
ce chip frumos are spatele meu!
strig
şi sorin
(aşa îi zic eu la soare)
se transformă în lună
ca orice prieten adevărat

dimineaţa când
îngerii se screm din aripi
îi aud prin mânecile somnului cum aburesc geamurile
am zis că
o să pândesc şi o să prind pe unul de lobul urechii
să îi devin cercel

ador toamna
este anotimpul care
trece în pas de forceps pe papainoage
ajungând pânnnă la dumnezeu
are multe mâini precum zeităţile hinduse
sau ca şi tine în nopţile când facem dragoste

pe pielea mea încă se patinează
porumbelul e pregătit să îşi ia zborul la spinare
în caz de ameţeli
am mereu o nucă
pentru a echilibra balanţa

îmi este dor
de nişte veşti din acelea cu ancoră
în care să plonjez
săritul şi scufundatul
să le trăiesc separat şi simultan