benzi late de lavandă
ţineau aerul să nu plesnească
de parcă erau nişte chingi
totuşi niciun scrâşnet
în ochi depărtări de îţi venea
să tragi cu arcul
cuvintele se opreau în amigdale
care se umflau
şi se transformau în sori
cu picioarele în asfalt
până la tiv
ne opinteam să nu ne luăm zborul
ca să nu zmintim oamenii
cărnoşii
imparii
lătratul câinilor era gustos
pentru că era desfunzit
lăsa pe şira spinării
urme şerpuitoare
ca nişte paşi de dans
spuma aerului mustea sub frunzele fără gabarit
aşteptându-ne pe noi
să dăm harţi lunii
cat de proaspata este aceasta poezie, parca te-a trezit la viata dupa o iarna fara zapada si acum incepi sa zbori.....
RăspundețiȘtergere:) da, chiar asa este. iarna fara zapada imi taie din aripi.
RăspundețiȘtergere