plimbare

vântul ăsta ce ne înghionteşte feţele
vine adus ca o pelerină de maşinile ce galopează pe bulevard

din frunze picură lumina
pe care am înşurubat-o cândva pe cer
ne mirăm
din mirarea noastră ni se nasc nişte copii
care se ascund prin cutele respiraţiei

o întrebare rămâne pe rafturi:
cum să priveşti dintr-un fulg de zăpadă
spre lume?

răspunsul creşte ca un aluat
deocamdată
pe făina înşirată pe masă
chiar şi lumina lasă urme