fericirea era un breloc
pentru palmele ei veline
vecinii
au dat drumul la calorifere ca să fie fericiţi
le-au dat drumul să zboare
era linişte pe străzi însă
nimeni care să spună lucrul acesta
ea
stătea sub un felinar
lumina o apăsa pe cap
ajunsese îngropată până la genunchi
ochii ei parcă se priveau
din antene ieşeau din când în când
aburi
semn că atunci se difuzau reclame
pe sub haine era toamnă
pe străzi era iarnă
în casele vecinilor era unu noaptea
Pana acum imi place ce-am citit, ai 10 de la mine. :D O sa-mi fac timp sa citesc tot, ceva imi spune ca mai am multe de descoperit! :) Spor si inspiratie sa ai!
RăspundețiȘtergerehei nota ma ridica in slavi. ca pe celsius :)
RăspundețiȘtergereinspiratia trebuie sa vina. pana si pietrele seamana cu niste pumni iesiti din pamant pt mine. asa ca e musai
,,,
Nu pot decat sa te felicit pentru sensibilitate si pentru ca poti sa te desprinzi indeajuns incat sa ajungi la plafonul numit POEZIE. E lucru mare.
RăspundețiȘtergereAlexander, vad ca scrii pe Infinitaria si eu nu stiam; ma bucur.
RăspundețiȘtergereImi plac versurile tale, sunt sensibile, dar vad ca esti rac si atunci..e de inteles:)
adrian, ca si tine incerc sa fac lucrurile putin mai altfel. nu oricum. multumesc de trecere
RăspundețiȘtergereandreea, m-ai facut sa zambesc. m-am uitat si am vazut ca si tu esti rac. si mi-am zis De aia !:D
multumesc de trecere