poem pentru aliona

această poezie este lungăăăăăăăă



gara era
plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start
totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să îşi ia zborul
înota în bagaje

încă de la metrou
am văzut oamenii cum apăreau pur şi simplu
treptat de la glezne în sus

eu tăceam în puloverul meu gri

trebuia să ajung în acel oraş
de urgenţă
avioanele nu mai zburau de mult
pur şi simplu le desfiinţaseră

când au spus asta la radio
câteva păsări de pe acoperişul de vis-à-vis
au început sa ţiuie sub presiune
a trebuit să îmi vând paraşuta şi alte câteva frici
nu îmi mai erau de folos

fiecare vagon avea oameni specializaţi în a călători
adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă
tot nu aş fi nimerit
dacă nu erau date biletele în aşa fel
în acelaşi compartiment cu /ulm/
mare patron în industria de poduri şi mansarde
care
într-un spot publicitar ce putea fi
implantat în retină la cerere pentru numai treizeci şi patru de globule roşii
la centru de imaculat oameni
a folosit-o
pe
aliona

în acel spot aliona apare
în dreapta irisului cum te uiţi din faţă
zâmbeşte te îmbrăţişează
şi începe să îţi vorbească
tarararam tararam
despre înălţimile caselor din vis şi despre pielea copacilor
vorbele sar din ea ca nişte artificii
şi brusc
îţi arată nişte lucruri de calitate
ca de exemplu
dumnezeu

trenul a luat-o din loc ca piatra din praştia unui copil

şi

au început să treacă
prin dreapta munţi
prin stânga munţi

iiii sunt aceiaşi mai spunea câte un cârcotaş
încercând parcă să îşi treacă degetul arătător prin geam

când a intrat aliona
/ulm/
mi-a făcut cu ochiul în aer
semnul alfa

aliona merita toate celulele
vărsate atunci pe jos
ca nişte bile de sticlă

s-a aşezat undeva în compartiment
şi a început să vorbească
cu mine
despre creveţi şi paste
despre plante şi altele

când a oprit trenul să se schimbe geamurile
stropite de noroi
lucru normal dacă îl priveşti dintr-un glob de sticlă
aliona
m-a strecurat afară

lumea era curioasă
din ce erau acele geamuri
care nu făceau zgomot când se spărgeau
şi cui foloseau

credeam că îmi terminasem
primăvara pe viaţa asta
dar aliona
a scos din buzunar
o batistă împăturită
pe care a
despăturit-o încet încet

deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară aţi înţeles

pe obrajii ei apăruseră nişte stropi
nu de la ploaie
nici de la lacrimi
erau nişte stropi
aşa ca la platon

aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile
gen
echilibrul dintre acum şi niciodată se face cu pasiune şi distincţie ridică un deget în sus când iubeşti sau pune sub piele /dimineaţa/ să îţi aeriseşti sângele cine are răbdare până la capăt merită disfuncţiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că trăiesc într-un măr verde şi nu îl muşcă nimeni niciodată şi mărul rămâne verde pentru totdeauna paralelele au contribuţia lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii şi asta le dă putere ştii cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă şi o porţi ca pe nişte genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ştergi de praf de câte ori eşti singur

moment
aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naşti aşa

trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă
/ulm/
îşi calcula câştigurile
câinii de companie au început să latre
semn bun
oamenii se simţeau bine

excursioniştii au regulile lor în viaţă
scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’

eu
adunam frunze care să aibă forma
hărţii angliei
erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate
ea
râdea şi îmi zicea mereu
uite acolo una
uite acolo una
dar când ajungeam erau doar nişte
hărţi ale angliei uitate de turişti în iarbă
folosite pe post de covoraş zburător

din când în când
oamenii trenului
mai veneau până la noi pe bicicletele
pe care ni le doream când eram mici
atunci ea mă strângea de mână
tare tare
şi
bicilişti ne ocoleau

nişte atleţi aruncau suliţe
pentru a măsura distanţa dintre călătorii
împrăştiaţi în acel loc precum o dragoste în creier

aliona
proba zile
zicea că îi stă mai bine în
24 iunie decât în
9 iunie

ne-am aşezat la o masă de pământ
să ne bem ceaiul
al meu verde ochi
al ei un roşu aprins când îi rămânea pe buze
acum am avut curaj să îi vorbesc
despre
despre
despre

oricum i-am spus multe
poate şi de două ori
nu ca să fiu sigur că m-a auzit
ci ca să nu tac
dacă tăceam redeveneam

vulturi fără perspectivă zburau
ca nişte avioane de hârtie
oamenii erau tot mai denşi

trebuia să plecăm

copacii începuseră să huruie

conductorul a venit după noi
ne-a luat de mânerele oaselor
ne-a târât spre tren

aliona
îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau
atunci
pe cer

conductorul se comporta
ca şi când se făcea noapte în pădure

în faţa vagonului nostru
însemnat cu roşu ca la tăiere
era un foc mare de tabără
acolo îşi lungeau toţi umbrele

/ulm/
era când într-un loc
când în altul

momentul meu de sinceritate
i l-am spus
când toţi nu mai ştiau ce să mai ardă

pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc
că am două rânduri de linii în palmă
că mă cunosc chiar şi în oglindă
că răguşesc în tăcere când sunt în jurul ei
că are o colecţie de fluturi pe care îi înghite dimineaţa

toţi se pregăteau să urce
pământul parcă începuse să fugă de sub picioare
nu şi trenul

mai aşteptau ceva cu ochii întorşi spre interior

eu
am luat geanta cu mâner maro
am scos o chitară
şi am compus un cântec
aşa


copacii trăiesc iar în mine
paşii azi nu mai grăbesc
frunzele sunt un castel
între coline
fulgii de plop în iarbă se opresc

ziua de mâine nu vine
decât dacă vreau eu
măreşte pasul spre mine
iubirea mereului meu

cu iarna să fii duşmancă
pe toamnă să o goneşti
apropie-te precum o barcă
aduce pe lume poveşti

să nu treci prin mine absentă
să-mi laşi semne mereu
catarge şi păsări de cretă
ecou în sufletul meu

oamenii au fost urcaţi pe rând
ca nişte mobiliere
cred că ăsta era şi scopul

trenul a pornit apoi
culmea
de două ori din acelaşi loc