fără unghii pătate fără alei pe care
ai vrea să le umbli pe dedesubt fără buzunare prăpastie
în care mâinile să îngheţe spânzurate de umeri
îţi iei inima în dinţi
şi întorci soarele pe dos
găseşti
tot soare
răsufli uşurat
inima zboară dintre canini prin aer ca un balon ce se dezumflă
revine în piept face poc precum un coş ce îl storci în oglindă
zicând
/ăsta nu îs eu/
şi
când te trezeşti că eşti pe o stradă
în faţa unui perete
pe care cineva a scris numele tău
+
/eşti cel mai bun/
ştii că ăla e drumul în pantă
spre casă
bun....deci cautam intr-una sa ne regasim, indiferent prin ce metode sau prin cine..buna "rascolim" totul cautand adevarul la diverse intrebari ce par sa ne "macine" existenta...si negasind nimic, devenim tematori: oare ne irosim in intrebari si cautari ideatice pierzand din vedere momentul si viata??? Oare merita sa cautam ceva ce nu stim exact daca exista sau nu??? Ne riscam "rutina" pentru ideal? E un drum anevoios, ce urca muntele asemeni lui Sisif...il urcam la nesfarsit pana vedem scris pe pereti "esti cel mai bun"...Atunci stim ca suntem pe drumul celbun, drumul sufletului...sau poate nu
RăspundețiȘtergere