vortex

când soarele răsare în zigzag
simţi că nu ai sânge de duzină
şi muşcând din inimă cu încredere până îţi
astupi cariile îi ridici un colţ al buzelor
pentru că şi zâmbetul face parte din infern

e posibil colţul
să îi plouă la loc în bărbie dar
să nu pui niciun lighean dedesubt precum
bunica în bătătură
ea spunea şi un descântec ăla era tot şpilu

mai bine spui
verde în faţă primăvăratic adică
dragostea nu e ecolalie
promulgă şi tu ceva
şi
aşteaptă
sprijinind mobila
ca la un cutremur