 |
| Victor Brauner |
azi puteam muri
liniștit pe o bancă
cei din jur râdeau cu ochii la rațe
strigându-se pe nume care îmi trezeau amintiri
din paturile de campanie
vântul aducea vești din vârfurile copacilor
aplecându-i peste mine printre ceilalți doctori
transpiram odată cu norii desenați pe asfalt
role și bicle intrau și ieșeau din vis pe una din porți
undeva s-a spart un balon roșu după puterea cu care a început copilul să plângă
țin minte senzația
scara rulantă nu se mai oprea din coborât
m-am întrebat
de ce nu fac stațiile de metrou departe
în altă viață
să nu ajung așa repede acasă
doream să merg pe lună
să petrec în aer o întreagă poveste de dragoste
până reating pământul
oricât de grijuliu ar fi lucrat
tot am auzit muncitorii cum schimbau în noapte clopotele
am înghițit lacom praful stârnit de mașinile special pornite și turate la maxim
cât despre mirosul de scutece m-am făcut că nu-l văd
nebunul apăsa pe o telecomandă
fără nici un rezultat nimic nu se transforma în floare
râdea la mine cu gura plină de dinți ce-i se îngrămădeau pe gât
nu te pot ajuta i-am răspuns arătându-i pieptul transformat în pumn
și am trecut întristat la secunda următoare
grafitti după grafitti îmi reproduceau moartea
fumul din lumânarea rotundă și alte amintiri de pe măsuță
grăbeam pasul sau greblam trecutul
nu țipa nu țipa şopteau gunoaiele din iarbă
la stop mașina de salvare a venit din deal așa cum a promis
a trecut milimetric prin fața taxiului
galbenul curgea pe străzi alături de apa din cada prea plină
a încetinit
(sau doar așa mi s-a părut)
am văzut o echipă de medici într-o grămadă de rugby
dâdea primul ajutor unui soare sub directivele unuia care citea dintr-o carte
un zgomot de minge căzând pe asfalt
și boabe aruncate în apă
deschid cei o mie de ochi aflați în ochii mei căprui
prima senzație a fost că pe trup crescuse iarbă
că salvarea lăsase urme sub piele
apoi mi-au revenit toate senzațiile acum când scriu astea
niște pești lovesc cu botul până la moarte
în peretele de carne al acvariului
cei din jur râdeau cu ochii la rațe
strigându-se pe nume care îmi trezeau amintiri
din paturile de campanie
vântul aducea vești din vârfurile copacilor
aplecându-i peste mine printre ceilalți doctori
transpiram odată cu norii desenați pe asfalt
role și bicle intrau și ieșeau din vis pe una din porți
undeva s-a spart un balon roșu după puterea cu care a început copilul să plângă
țin minte senzația
scara rulantă nu se mai oprea din coborât
m-am întrebat
de ce nu fac stațiile de metrou departe
în altă viață
să nu ajung așa repede acasă
doream să merg pe lună
să petrec în aer o întreagă poveste de dragoste
până reating pământul
oricât de grijuliu ar fi lucrat
tot am auzit muncitorii cum schimbau în noapte clopotele
am înghițit lacom praful stârnit de mașinile special pornite și turate la maxim
cât despre mirosul de scutece m-am făcut că nu-l văd
nebunul apăsa pe o telecomandă
fără nici un rezultat nimic nu se transforma în floare
râdea la mine cu gura plină de dinți ce-i se îngrămădeau pe gât
nu te pot ajuta i-am răspuns arătându-i pieptul transformat în pumn
și am trecut întristat la secunda următoare
grafitti după grafitti îmi reproduceau moartea
fumul din lumânarea rotundă și alte amintiri de pe măsuță
grăbeam pasul sau greblam trecutul
nu țipa nu țipa şopteau gunoaiele din iarbă
la stop mașina de salvare a venit din deal așa cum a promis
a trecut milimetric prin fața taxiului
galbenul curgea pe străzi alături de apa din cada prea plină
a încetinit
(sau doar așa mi s-a părut)
am văzut o echipă de medici într-o grămadă de rugby
dâdea primul ajutor unui soare sub directivele unuia care citea dintr-o carte
un zgomot de minge căzând pe asfalt
și boabe aruncate în apă
deschid cei o mie de ochi aflați în ochii mei căprui
prima senzație a fost că pe trup crescuse iarbă
că salvarea lăsase urme sub piele
apoi mi-au revenit toate senzațiile acum când scriu astea
niște pești lovesc cu botul până la moarte
în peretele de carne al acvariului
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare