Monica Trăistaru scrie poezii în care se observă imagini plastice, suprarealiste pe alocuri, dar un suprarealism apropiat mai mult de R. Magritte decât de S. Dali. M.T. nu problematizează viața în versurile sale ci o observă, modificând radical realitatea înconjurătoare, realcătuind-o după niște reguli interioare precise. Se lasă pradă asociațiilor libere, transpuse într-o reverie conștientă apoi puse pe hârtie.
coborâm deshidratați din reflexiile
tuturor chipurilor hidrofile
peștii ne sar din buzunare
și ne pun cuțitul în jurul glandelor salivare
ne naștem oglinzi
și nu știm unde să căutăm apa
gin tonic
număram în timp ce făceam dragoste
norii din scalpul meu
răstigniţi în pahare
de gin tonic
norii din scalpul meu
răstigniţi în pahare
de gin tonic
îmi plimbam fantomele
într-un cărucior fără copil
leganăndu-l după normele unui lung manual
într-un cărucior fără copil
leganăndu-l după normele unui lung manual
de introducere în ştiinţă
acum alung scrumul de pe cuvertura de kitsch
aşa cum fantoma mă va alege în oglindă
acum alung scrumul de pe cuvertura de kitsch
aşa cum fantoma mă va alege în oglindă
adaptare
unui plural neutru și subacvatic
deodată s-au deschis umbrelele
celor care ne ascultau la radio
nu ne-au spus-o
dar erau deranjați
de emisia
introspecției noastre
atunci am început cu branhiile împreunate la piept
să chemăm respirația unui dumnezeu-pește
așa cum pescărușii ne chemau pe noi
după o vreme niciunul nu mai tolera vreun pește
în vitrina răcită de suflul unui sărut întrerupt
continuăm să ne iubim
imaginându-ne că monedele prin care dumnezeul acvatic
ne schimbă oasele făcute ghem în plămâni
plutesc pe fluviul
în care nu demult scriam
« eram
introspecția »
panoptic
în sala de cinema ploua torențial
privesc ceara pe care o inhalați bucuroși
atârnați de
umbrele și pardesie
taxatoarea mă întreabă dacă mai vreau cola
în timp ce mâinile i se transformă în lumânări
genericul vă găsește doi câte doi
făcând schimb de
umbrele pardesie și lacrimi roșii
abandon
așa cum respirația nu e o dovadă irefutabilă
a faptului că ești în viață
așa aleg să te respir
nu mai am nimic de pierdut
și dacă una dintre morți
pe care cu naivitate o credeam întotdeauna ultima
îmi va observa absența
din metempsihoza scadentă
îi voi spune
« așa cum moartea aparentă nu e o dovadă irefutabilă
a faptului că ești prea aproape de încă un avatar
așa îmi aleg crucea pe care să nu scrie niciun nume
nu mai am nimic de oferit »
viața și moartea sunt dovezi irefutabile
ale iluzoriului lor
absentez din ambele
și mi-e bine
dușmanul ești
tu
știi că nu poți scăpa de tine
în fiecare dimineață în care îți faci cuib într-un colț
de coșmar
când sângele tău cu gust de căpșuni își face din lumină
un garou aplicat de o asistentă grăbită
și tu vrei un întuneric legat la ochi cu fâșii de artere
știi că nu poți scăpa de tine
atunci când o certitudine contondentă
e mai moale decât perna pe care tu și coșmarul
o împărțiți amical
când ești imunizat
nu te aștepta la șocuri anafilactice
mi-au spus ca și cum la școlile lor cu garduri până la
cer
sălile de anatomia patologică a sufletului mi-ar fi purtat numele
ca și cum printre copacii cu rădăcini până în iad
pe care ei îi vedeau la fel ca și mine
eu îi desenam ezitantă
ei îi interpretau tăcuți și mirați de asemănări
ca și cum tinerețea mea ar fi fost un tubercul malign
« tu vei fi fericită prin argint »
sălile de anatomia patologică a sufletului mi-ar fi purtat numele
ca și cum printre copacii cu rădăcini până în iad
pe care ei îi vedeau la fel ca și mine
eu îi desenam ezitantă
ei îi interpretau tăcuți și mirați de asemănări
ca și cum tinerețea mea ar fi fost un tubercul malign
« tu vei fi fericită prin argint »
și eu mă gândeam că linia solului
trebuie să fie un fel de convalescență
trebuie să fie un fel de convalescență
știam că puțin sub ea
cerul și infernurile se împrietenesc
cerul și infernurile se împrietenesc
Da,dar in picturile celor doi exista ritm ,echilibru,dominata cromatica,armonie compozitionala din toate incidentele procedeelor de exprimare plastica utilizate.Si chiar melos!
RăspundețiȘtergereIn orice caz poezia nu-i pictura!!!
Cuvantul care zideste e sacru!La inceput a fost Cuvantul!Deci cata responsabilitate cand il utilizam ,ori articulam intr-un mesaj literar,poetic.
Sub zodiacul ludic, al fanteziei prin asocieri care mai de care...periculos drum!
Uita-te la apa unui rau de munte cat de frumos curge,cat de fireasca ii este miscarea..nu oare si in arta (lunad Natura exemplu) ar trebui sa resimti acest firesc?
Un comentariu anonim, dominat de o gandire superficiala (de multe ori religios/mistica), spune multe despre cel care se ascunde. Oare de ce se ascunde, ne punem intrebarea? Oare, ca sa continuam exemplul dat, raul de munte se ascunde si el? Poate ca autorul unui astfel de comentariu nu este sigur pe ce ... spune asa, la foc automat si simplist.
ȘtergereStimate/ă anonim/ă,
ȘtergereVă invit politicos, pe această cale, la o mostră din 1) firescul naturii; 2)logos-ul sacru pe care sugerați că l-am profanat; 3) astrograma „lirică” și, nu în ultimul rând la o mostră din identitatea dvs., care așa cum sugerează bunul prieten, Ștefan, este oarecum confuză în privința conceptelor criticii vehiculate la adresa mea.
Cu deosebită stimă,
„amenințătoarea” autoare!
Interesante poezii :)
RăspundețiȘtergere