Der Briefwechsel

cărțile despre care am scris > aici

Corespondența dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan oferită cititorului

Corespondența dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan depășește granițele vieții personale a celor doi scriitori de limbă germană și a istoriei literare. Rândurile poetice se împletesc de-a lungul timpului care se scurge de la prima până la ultima lor scrisoare (1948-1961) cu autoanalize psihologice, temperarea ieșirilor impulsive (mai ales în cazul lui Paul Celan) și cu diverse sfaturi practice vizând viața literară din acea vreme în care ambii erau implicați. Scrisori lungi sau scurte, simple însemnări pe felicitări trimise de sărbători, scrisori scrise și netrimise sau anexate mai târziu, dezvăluiesc o relație puternică, cu legile ei proprii, relație care a continuat și după ce Paul Celan s-a însurat cu artista plastică Gisele Lestrange sau după ce Ingeborg Bachmann s-a măritat cu scriitorul Max Frisch.

Un colectiv editorial reconstruiește emoția iubirii prin publicarea corespondenței

sursa

sursa

Un colectiv editorial a mers pe urmele acestor scrisori (Biblioteca Națională a Austriei secția Manuscrise, Deutsche Literaturarchiv Marbach sau arhivele persoanale) și le-a publicat în 2008 sub titlul Herzzeit Ingeborg Bachmann / Paul Celan - Der Briefwechsel, apărută la noi la editura ART: Ingeborg Bachmann / Paul Celan – Timp al inimii, în 2010, în traducerea Iuliei Dondorici. Departe de a se adresa doar unui public țintă (istoricii literari), după cum spuneam, scrisorile dezvăluiesc o relație aparte care a fost susținută doar de câteva întâlniri face to face, întâlniri care nu au fost lipsite de certuri și neînțelegeri. Doar zilele din ’48 petrecute de cei doi în Viena, zile care vor declanșa schimbul epistolar dar și multe din creațiile literare ale celor doi, doar acele zile vor fi reamintite periodic, la început de  Ingeborg apoi de Paul, ca filon nesecat la care poposeau (în cazul lor popasul a însemnat tăcerea) atunci când neînțelegerile ajungeau la apogeu.

Iubirea dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan a pornit din Egipt

Înaintea plecării lui Paul din Viena, în acel neuitat pentru cei doi ’48 (24 VI 1948), acesta lasă scris iubitei pe un album Matisse o poezie, În Egipt Pentru Ingeborg, poezie în care istoria lui de evreu se împletește cu povestea de dragoste avută cu tânăra studentă la litere. Mai mult, tot acolo este ascuns crezul său poetic ‘’ tu ești motivul existenței pentru că tu ești și rămâi justificarea vorbirii mele’’ (scrisoarea nr.53 din carte).

sursa

Urmează două vizite scurte făcute de Ingeborg la Paris (’50 și ‘51), unde stătea Paul Celan (vizite nelipsite de neînțelegerile care rămân un mister pentru cititor), o întâlnire în cadrul grupului 47 (grup suprarealist german) în anul 1952 și o încercare de reînviere a relației, între 1957-1958. Odată cu scandalul care l-a avut țintă (etnică) pe Paul Celan, scandal care i-a declanșat o severă depresie, relația se prăbușește, în parte datorită refuzului lui Ingeborg de a se implica în scandal, dar și din partea poetului de a înțelege corect refuzul ei. Paul Celan intră într-un con de tăcere care îl va împinge la sinucidere în 1970, sinucidere care se va regăsi în romanul Melina al lui Ingeborg Bachmann.

Unele tensiuni pot fi dibuite de cititori dar scrisorile ne arată mult mai mult

Unele tensiuni pot fi dibuite de cititori (nu le dezvălui) altele rămân în posesia celor doi pentru totdeauna. Felul suspicios de a privi întâmpinările volumelor, criticile și observațiile cititorilor făcute lui Paul Celan contrastează cu îndemnul lui Ingeborg Bachmann de a se concentra doar pe operă, de a lăsa criticii să își vadă de treaba lor. Trebuie amintit faptul că partenerii de viață a celor doi scriitori știau și aprobau, tacit, corespondența dar și sentimentele pe care nu și le ascundeau. Mai mult chiar, Max Frisch s-a întâlnit cu Paul Celan iar  Gisele Lestrange cu Ingeborg Bachmann, ca să nu mai punem la socoteală scrisorile pe care și le-au trimis, scrisori care se regăsesc și ele în carte. La final editorii oferă date referitoare despre fiecare scrisoare în parte pornind de la locul unde a fost găsită până la descrierea chiar a unor fraze care nu aveau legătură cu scrisoare, dar care apar accidental într-un colț de foaie.

Este o carte eveniment, după cum spune editura, care ne prezintă pe doi dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană din literatura postbelică în perimetrul lor intim de iubire, așa cum erau ei în realitate: uneori generoși, alteori origoliși, uneori atenți la emoțiile celuilalt, alteori reci. Chiar din primele misive intrăm în recuzita relației lor unde, o frunză dăruită în ’48 de Paul, traversează timpul până în romanul Melina unde citim ‘’ Calmează-te, gândește-te la Stadtpark, gândește-te la frunza aia, gândește-te la Viena (...)’’. Tăcerea, care este o nota dominantă în relația lor (tăcere efectivă sau doar tăcere față de anumite subiecte nerezolvate) pare să își aibă nașul în Sfinxul din Egipt, zonă care servește drept cadrul pentru poezia În Egipt datată 24 VI 1948.