Bill Holm - poetul islandez de origine americană

Bill Holm (sursă foto și text)

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

Bill Holm a fost un scriitor și muzician American (n. 1943 Minnesota). Absolvent al Universității din Kansas, pleacă pentru un an în Islanda cu o bursă Fulbright. Islanda va deveni a doua sa casă, vizitând-o anual. Își va cumpăra  o locuință în Hofsós.

A fost profesor emerit de limba engleză la Universitatea de stat din Minnesota, unde va ține cursuri de poezie și literatură pînă în 2007. A predat engleza în China, și-a petrecut vacanțele de vară în Islanda, iernile în Arizona.

Bill Holm va combina originea sa americană, iubirea pentru Islanda și pasiunea pentru muzică în poeziile sale, rezultând o linie lirică personal plină de farmec și frumusețe.

Bill Holm moare în 2009 în urma unei pneumonii.

Găsind acest poet și poeziile lui în călătoriile internautice pe care le-am întreprins, m-am gândit să traduc aceste două poezii. Mi-au plăcut pentru grija cu care sunt construite versurile, pentru meticulozitatea decorurilor din cuvinte, și pentru un ceva nedefinit care răzbate dintre rânduri. Pun mai jos, alături de traducerea făcută, și poeziile după care am făcut traducerile.

LIMBA ISLANDEZĂ

În această limbă nu a ajuns revoluția industrială;

nici laptele pasteurizat; nu există oxigen sau telefon;

doar oi, pești, cai, cascade.

Oamenii de pe stradă abia dacă scot o vorbă.

În această limbă nu există apa trasă la closet; te împiedici
prin întuneric și ploaie cu o bucată veche de ziar în mână.  
Ușa geme; mirosul greu urcă din pământ
întru întâmpinarea ta.

Această limbă crede în fantome;

scaunele crapă sub lămpi de la sine; caii
nechează dintr-o viroagă pustie, nimic
deasupra, doar lumina lunii și stânci negre.

Femeia cu mâini de marmură îți șoptește

această limbă în timp ce dormi; chipuri

vin la fereastră și fredonează rime; femei bătrâne
își flutură pletele, murmură, croșetează, umplu clătite cu gem.

În această limbă nu poți să pălăvrăgești
cu o băutură în mână, nici măcar nu poți să
fii politicos. Nici nu apuci să deschizi bine gura

că ți se vede toată suferința și înfrângerea.

Vechile inflexiuni se modifică de la caz la caz,
de la gen la gen, consoane moi, vocale

dure, până când ai impresia că marea

își plimbă iceberguri prin gură, dintr-o parte în alta.

GENEALOGIA

Când Joana, la cei 60 de ani ai ei,

și-a vizitat tatăl la ferma lui din Islanda,

rudele s-au uitat la

degetele ei osoase, venoase,
și au spus: Vedeți?
Are mâinile lui Josephson

chiar și după o sută de ani.

Nimeni în casa lui Bill Holm
nu a l-a criticat pe Franklin Roosevelt;

când unchiul republican a îndrăznit să facă glume
pe seama lui F.D.R., tata a urlat:
Strâmbul dracului!

Vedeți? au spus ei, Iată
acea nesuferită aroganță a lui Gislason.

Când urlu pe la petreceri

sau îmi privesc mâinile,
degetele mi se deformează,

bătrânețea îmi umflă

venele mă gândesc:
O să trăiesc cu toți

acești morți în mine.

Cum îi voi hrăni?

Ei m-au învățat tot, aceste stafii sâcâitoare
vechi de o sută de ierni

care și-au străbătut tundra propriului corp.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

BILL HOLM

(ICELAND)

 ICELANDIC LANGUAGE 

 In this language, no industrial revolution;

 no pasteurized milk; no oxygen, no telephone;

 only sheep, fish, horses, water falling.

 The middle class can hardly speak it.

 In this language, no flush toilet; you stumble

 through dark and rain with a handful
of rags.

 The door groans; the old smell comes

 up from under the earth to meet you.

 But this language believes in ghosts;

 chairs rock by themselves under the lamp; horses

 neigh inside an empty gully, nothing

 at the bottom but moonlight and black rocks.

 The woman with marble hands whispers

 this language to you in your sleep; faces

 come to the window and sing rhymes; old ladies

 wind long hair, hum, tat, fold jam inside pancakes.

 In this language, you can't chit-chat

 holding a highball in your hand, can't

 even be polite. Once the sentence starts its course,

 all your grief and failure come clear at last.

 Old inflections move from case to case,

 gender to gender, softening consonants, darkening

 vowels, till they sound like the sea moving

 icebergs back and forth in its mouth.

GENEALOGY

When Jona at sixty traveled

to her father's farm in Iceland,

the relatives looked down

at bony knuckles, veins

popping up , said: "See!

She has the Josephson hands

even after a hundred years."

Nobody in Bill Holm's house

dared attack Franklin Roosevelt;

when the Republican uncle poked

fun at F.D.R, my father would bellow:

"You crooked son of a bitch!"

"See", they said, "there it is:

that insufferable Gislason arrogance."

Now, when I bellow at parties,

or look down at my own hands;

knuckles growing, veins

rising as I age, I think:

I'will be living with all

these dead people inside me.

How will I ever feed them?

They taught me, dragging carcasses

a thousand winters across

the tundra inside their own bodies.