Despre cum pune iubirea stăpânire

vezi alte note de lectură > aici

În colecția Biblioteca pentru toți a apărut la editura Rao (trad. Mariana Bărbulescu și prefață de Cosmin Ciotloș), Hermann Hesse - Cele mai frumoase povestiri (două volume). Mă voi referi acum la primul volum, unde am întâlnit un adevărat festin oferit printr-o frazare șlefuită parcă de un bijutier al literelor.

Majoritatea povestirilor au ca tematică iubirea, mai exact ciocnirea cu primele raze ale ei. Eroii sunt proaspeți ieșiți din vârsta copilăriei iar autorul redă admirabil efectele (biologice, psihice dar și morale) cu care se confruntă aceștia pentru prima oară. Nu există finaluri neașteptate, nu există răsturnări de situație sau intrigi răsunătoare, cu toate astea cu greu poți lăsa cartea din mână, iar paginile par că se dau singure. Hermann Hesse are grijă de eorii săi, nici nu-i cocoloșește dar nici nu le îngreunează suferințele mai mult decât trebuie. Nici moralizator nu este, mai degrabă un observator care, cândva, a trecut și el prin diverse crize existențiale, asemănătoare celor prezentate în povestiri.

Autorul rămâne mereu foarte aproape de realitate, chiar și atunci când scrie în ffwd istoria unui oraș (vezi povestirea Orașul) având impresia că asiști la istoria omenirii în două pagini. Mă așteptam la final să aterizeze chiar extratereștrii.

Elevul de la școala secundară are ceva din Cișmigiu & comp. chiar dacă colegii elevului din povestirea lui H.H. apar o dată ca făcând parte dintr-un decor, iar profesorii sunt doar pomeniți. Nimic rău, nimic meschin, nimic venit din afara vârstei adolescentului nu răzbate în erou. Toate stângăciile inerente vârstei, toate nehotărârile și zbaterile inimii, toate visările și planurile care vin la pachet cu acest nou sentiment, sunt redate în toate fazele lor: aprinderea, mocnirea, stingerea treptată. Aș sublinia că personajele mature sunt zugrăvite corespunzător, li se simte experiența și atitudinile sunt pe măsura vârstei. Nu o dată personajele mature se intersectează cu adolescenții, rareori intrând în conflict și, chiar atunci când intră, nciodată sfârșitul nu este tragic, dar nici împăciuitor. De multe ori atunci este momentul când are loc maturizarea adolescentului, maturizare venită dintr-o conștientizare.

Autorul surprinde eroii pe drumul lor din viață, lăsându-i să plece după ce le-a epuizat de redat în scris experiența, indiferent că este vorba despre un tânăr aproape necunoscut, sau despre un personaj cunoscut precum Casanova. Eroii dispar calm, se depărtează din câmpul vizual al cititorului ca în deșișul unei păduri. Povestirile se sting așa cum se aprind, moclom. Nici moartea doctorului Knolge din Sfârșitul doctorului Knolge nu perturbă detașarea autorului față de realitățile create. Din contră, acolo, poate pentru a tăia din gravitatea evenimentului, e loc de puțină ironie.
Aici este vorba despre cum pune iubirea stăpânire, autorul neezitând să joace cu cărțile pe față, arătând cât este psihologic și cât fiziologic. Niciodată nu trece de aceste contururi, niciodată descrierile nu sunt supralicitate, nu se lasă luat de val, nici el dar, culmea, nici personajele care realizează din mers cum stă treaba.

Acest prim volum ne arată un prozator care nu se pierde în propoziții sau în dialoguri, iar descrierile, fie că se întind pe două pagini, sunt un deliciu.