Marin Sorescu - Este undeva o lege

vezi alte note de lectură > aici


S-a tot scris despre relativa libertate apărută la sfârșitul anilor '60 în România, când cenzura socialistă a făcut un schimb de cadre controlul slăbindu-se, în anumite cazuri fiind inexistent. Printre multele apariții editoriale din acea perioadă se numără și volumul O aripă și-un picior (despre cum era să zbor) al lui Marin Sorescu, carte ilustrată de autor și apărută la editura Albatros în 1970. La 3 ani după debutul cu volumul Singur printre poeți Marin Sorescu pune pe tejgheaua librăriei un volum aparte, golit de încărcătura (în ziua de azi se zice balastul) cuvintelor inutile, rezultând niște pastile concentrate, uneori cu iz de snoavă care au rolul de a detensiona atomsfera lirică, tehnică ce va fi perfecţionată în seria volumelor La lilieci. Chiar dacă decorul este unul modernist (apare balconul de la cameră, avionul, apar glastrele de pe pervaz, apare cutia de chibrituri cumpărată de la ABC, apare soneria de la ușă) poeziile sunt structurate pe o metafizică rurală în care toate ființele și obiectele existente fac parte din istoria evoluției pe acest pământ. Divinitatea supremă, Dumnezeu, nu este nominalizată ca atare de foarte multe ori, însă existența și finalitatea într-u el (pardon El) este mereu sugerată, ceea ce dă forță poemelor (într-o noapte, într-o clipă/ îmi dă unul o aripă/ nu l-am deslușit la față/ a pândit când era ceață - Despre cum era să zbor). Poeziile, majoritatea compuse din două strofe, redau un conflict, niciodată generator de traume cum va fi în poezia optzecistă, ci un conflict aflat în firea lucrurilor (oaia ce-a mâncat-o lupul/ a format cu el un cuplu - Perechea; infinitul infinite/ naște-adică infiniți/ și pe care îi înghite / când tocați și când prăjiți - Înmulțire; o spargere aseară: un vierme într-o pară/ voia să intre, darcul/ și folosea șperaclul - Hoțul prins).
Volumul nu oferă sentințe poetice, definiții goale, nici nu înfierează atitudinile egoiste ale oamenilor, reușește însă să observe realitatea degradantă din jur și să o redea metaforic, rămânând ca fiecare cititor să se sensibilizeze (unde duce nepăsarea!/ a secat de apă marea .../ s-avem grijă fiecare/ să nu plouă peste mare.// ploaia care-o să rămână/ s-o gonim într-o fântână,/ ca să bea și pitpalacul,/ fiindcă lui i-a secat lacul -  Grija).

Marin Sorescu este un bun cunoscător al naturii umane (vezi piesa de teatru Iona) și raportându-se la sine (în volumul de faţă) ajunge să înțeleagă slăbiciunile oamenilor și să le scuze (eu vedeam că sunt un chior/ chiar în rouă dimineața/ dar n-am spus-o tuturor/ ca să nu le amărăsc viața// pleoapele să-mi casca, așa,/ să le țin cu mâna bine/ sunt un orb în fața ta,/ care, uite, vezi prin mine/ ce e rău și ce e bine - Bag-seamă). Nu este uitată trecerea fulgerătoare a vieții redată pe același ton lipsit de gravitatea exagerată, și cu un elitist iz metafizic la final (păstra bunica niște riduri/ într-o cutie de chibrituri/ și numai ce și le punea/ de câte ori se enerva,// nepotul - neastâmpărat - / a dat de riduri, le-a furat,/ le-a pus pe frunte, le-a lipit/ și gata - a îmbătrânit!// acum bunica-i o copilă,/ iar puștiului îi plângi de milă:/ dinții și-a scos cu celștele/ și nu-i mai plac poveștile ... - Bunica și chibriturile ).
Tema centrală a volumului este zborul văzut ca o îndeletnicire uitată. Uitare care devine obsesie (știți, eu plătesc la tot ce zboară/ muscă, sticlete, zmeu ori cioară/ doar zborul - bașca ciripit/ de-aceea sunt sărac lipit - Învoiala). Autorul nu se sfieşte să se oprească aspura insectelor (muşte, purici, păianjeni, ţânţari) sau asupra înaripatelor de mici dimensiuni (coţofane, rândunici, vrăbi) prezentându-le într-un tumultum permanent şi neaşteptat, uneori suprarealist (nu sta pe mine, zise ţânţarul/ că dacă zbor, dacă îmi vine/ te salt în slavă şi vezi amarul/ de stele vineţi, nu sta pe mine.// dar armăsarul, deja-şi frânse/ încheietura şi se culcase/''până aici îţi fu, fusese!''/şi zbrr ţânţarul din aripi groase - Rugă ne-mplinită). Nu este singurul loc unde planurile se inversează, acest fel de a vedea fiind predominant în acest volum ca o metodă des întâlnită în povestirile mistice (eh, un cal dac-aş avea/ să-l sui colea în spinare/ şi să-l plimb prin lumea mea/ eu pe jos şi el călare. - dii!;  când nu sunt trist de-ajuns,/ mi-e dor parcă de-un plâns/ o lacrimă aş vrea/ s-o scot de undeva.// dintr-o ureche poate,/ prelingă-se pe coate/şi să mă-nec cu totul/ în ea întâi cu cotul - Ceva; pe câmpul încă nepavat/ mâna un melc ca un turbat/ o schioapă-avea pe oră-aproape/şi depăşise două ţoape - Viteză; pământul, după ploaie,/ de râme se îndoaie./ şi trece printre stele/ legat ca în curele - După ploaie).
Motivele religioase sunt tratate relaxat si familiar, uneori personajele sfinte luând pe nesimţite locul autorului (trei ierarhi, cu frâu-n gură,/ au fugit dintr-o pictură,/ maica precesta căta,/ înarmată c-o nuia - Minunea; m-am suit în deal degeaba/ şi-am lăsat să-mi crească barba./ când era de-un kilometru/ semănam cu Sfântul Petru - Despre cum era să înec Pământul; înălţarea fu prea sus,/ cică s-ar fi plâns Isus/ o idee altcumva,/ mai vedea omul ceva - Prea). Este atitudinea omului de la ţară, deţinătorul contactului nemijlocit cu divinitatea, deţinătorul cheilor la toate misterele creaţiei prinse în evenimentele şi lucrurile cele mai mărunte.
Poeziile vorbesc doar în fugă, ca o scurtă privire, despre tensiunile care stau la originea lumii. Nu se vorbeşte despre drama din viaţa socialistă proaspăt instalată, ci despre fragilitatea universală a vieţi, rezultând o resemnare senină şi, în anumite momente, şugubeaţă (un ou de struţ, ouat de struţă/ era purtat într-o căruţă/ şi dat exemplu la găini/ de cum se ouă prin vecini// dar struţul ce era în ou;/''afar mijeşte de-un ev nou!/iar eu aicea în cavou?''/şi-n coajă el izbind cu ciocul/ ieşi să-şi caute norocul.// şi lumea zise: dobitocul! - Botezul).
O aripă şi-un picior reuşeşte să vorbească despre efemer şi mirajul vieţii folosindu-se de recuzita din jur (natura) pe care o face tovarăşă de drum. Cu o voce poetică sigură de sine, versurile curg uşor, fără sincope, apelând frecvent la fabulă, mit, snoavă, livresc, îşi apropie toţi cititorii dar, în acelaşi timp, nu lasă nesatisfăcuţi pe cei mai pretenţioşi.