mii mii mii și mici de tot

până să devină trecut

Alex Howitt

prezentul se repetă la exasperare

pe sub păsările care nu fac notă discordantă
niciodată

e noapte dar nu îmi e teamă au zis-o alţii înainte de foarte multă vreme
ca într-o pădure aud zgomote în cameră

cineva din sălbăticie șterge praful amușină obiectele dragi

compuse din clopote în loc de atomi

observ în fiecare secundă schimbarea la față a întunericului

așa am învățat că se face dimineață prima oară

în camera de la şosea a bunicilor

unde cai cu șei numerotate fragmentează luminile farurilor  

totul 
inclusiv călătoria aia din care m-am întors

mai degrabă stors decât pe același drum
cu biletul uitat prea pe fugă la recepție

a fost o plăcere care m-a clătinat

nu am aflat secretul ninsorii

sau al borcanului cu gem din fereastră

dar ce treabă mai am cu toate astea când stau singur în clasă
vântul sună de intrare 
mișcă bucățile de cretă spre marginea catedrei
și așa mai departe