marți, 18 iunie 2013

Îi cerem negustorului de vinuri să ne servească afară

André Breton nadja, suprarealism, nadja zenobia, vezi alte note de lectură > aici

André Breton oferă, prin romanul Nadja, un manual al suprarealismului


Se spune că suprarealismul nu a lăsat o operă capitală în literatură, totuși Nadja este un roman de referință, fiind în anumite momente mai mult un manual al mișcării căreia André Breton îi este părinte.
Redarea poveștii se face în tehnica reportericească recomandată de mișcările avangardiste pentru a se diminua, până la eliminare, implicările emotive sau redarea unui sentimentalism dulceag. Rezultatul? Un poem în proză, dens prin concentrația întâmplărilor dintr-o perioadă foarte scurtă de timp (zece zile a durat evenimentul Nadja), cât și a bogatelor trimiteri livrești asupra cărora, traducătorul ediției de la Polirom, Bogdan Ghiu, se oprește cu niște bogate note la finalul cărții. Romanul este presărat cu poze acolo unde ar trebui descris un piesaj sau o persoană, transformând într-un dosar o poveste de dragoste ieșită din tipare, generând contrastul acela atât de drag suprarealiștilor.

Iubirea sau hazardul obiectiv

Se creionează un personaj feminin din frânturi lapidare, voit frânte, o poveste de dragoste (sau de viață?) ce izvorăște din filosofia trăirii la intensitate a clipei, implicarea în jocurile vieții văzute ca nişte coridoare ale unui labirint ce nu trebuie elucidat, a jocurilor permanente venite din neacceptarea monotoniei şi înregimentării în cotidian, prin explorarea hazardului obiectiv până la nimicirea instinctului de conservare, linii de forță care se vor regăsi în manifestele grupării automatismului psihic pur. Vedem astfel pe viu încarnarea modului de a trăi ce definea suprarealismul, încarnare pe care André Breton recunoaşte că nu o putea urma atât de firesc şi de total precum Nadja.
Pe alte paliere pe care cursul poveștii i le oferă, André Breton răbufnește în faţa unor probleme fierbinți care au generat scindări în gruparea suprarealistă cum ar fi: munca, în care refuză să recunoască necesitatea insuflată de partidul socialist, și atitudinea medicilor față de bolnavii psihici, văzuți ca niște bolnavi incurabili. În acele rânduri auzim un autor urlând pe mai multe pagini decât ar fi normal, cu tonul impunător al manifestelor, aruncând săgeți critice asupra societăţii. Prin analiza retrospectivă a lui Nadja de la finalul cărții (analiză în care Nadja se îmbină cu Suzanne Muzard, cea pe care o iubea în momentul scrierii romanului, pasajele respective devenind ambigue, lucru avertizat din debut), ţine să se diferenţieze clar de psihanaliză, căreia îi reproşează că nu vede în manifestările inconştiente ale omului lucrurile care îi conturează unicitatea, care ţin de un ceva mai adânc.

De la Nadja la Zenobia


Asemănarea cu Zenobia este puţin forțată, după părerea mea. Cele două povești de dragoste, chiar dacă au un motor suprarealist, au totuși viziuni (și chiar vizuini, dacă stăm să ne gândim la Naum) diferite care se despart, aș putea spune, esențial. Unul este îndrăgostitul André Breton, rece și devorator al obiectului iubit, și altul îndrăgostitul G. Naum, cel care pune iubirea ca fundament al vieții (ei nu știu ce-i iubirea spune într-un interviu). Total diferiți unul de celălalt, dar amândoi având dreptate în același timp, cei doi suprarealiști scormonesc spre partea cealaltă în căutarea răspunsului la întrebarea Cine sunt eu? (sau în căutare de râme pentru pescuit). La G. Naum nu avem senzația de dosar ci de jurnal, de unde si lipsa fotografiilor sau a desenelor, paginile urmărind la suprarealistul român undele izvorâte din suflul iubirii (sunt redate doar nașterea desenelor, momentele în care Zenobia se deda explorării celuilalt tărâm). Desenele Zenobiei sunt redate în diverse caiete publicate postum precum Calea Șearpelui și vin ca o concluzie la povestea de viață ce  i-a introdus pe cei doi într-o sferă comună. La Gellu Naum se mai simte şi un specific românesc, o salvare prin actul iubirii, o împlinire totală şi o dedicare față de celălalt. Suntem departe de răceala impusă încă de André Breton, de părăsirea brutală a obiectului iubit care nu cu mult timp în urmă îl fascina, atitudini care au dus la moartea muzei suprarealismului, moarte pe lângă care André Bretonține ochii închiși. 
desene André Breton, desene gellu naum zenobia, nadja

Nadja, muza care a traversat futurismul-dadaismul-suprarealismul

De la futurismul radical și arid care nu lasă loc omenirii unei revigorări, la dadaismul care salvează eradicarea totală prin crearea unei noi arte bazate pe înfrățirea cu hazardul (poemele culese din pălărie), și apoi la suprarealismul care vine cu o reconsiderare a trecutului, o revalorificare a lui după noile aparate interioare de cunoaștere și autocunoaștere, la o revoluție a omului pe toate planurile prin eliberarea minții ce ar duce implicit la eliberarea omului, arta a deschis noi uși spre noi orizonturi, aparent nelimitate, în care ne întâmpină păianjenii de aur ai interiorului proaspăt ivit. Nadja este exemplu viu că suprarealismul nu s-a vrut un curent literar - artistic, ci o filosofie sau chiar o metafizică.
Nadja creează mai mult un mister, o farsă tipică mișcării, instigă și ațâță spiritul căutător permanent, fiind apoi abandonată în speranța (Nadja este începutul cuvântului speranță în rusește, doar începutul) că acest mister va dăinui.


1 buşeli:

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!