Mihail GĂLĂŢANU (I)

vezi lista completă a invitaților pe blog > aici

Mihai Gălățanu s-a născut la 11 sept. 1963 la Galați. A terminat Universitatea de Fizică-Matematică, în 1988. A absolvit școala postuniversitară de Relații Internaționale (Paris, 1994-1995). Bursier al Guvernului francez și al Comunității Europene (2004-2005). A fost membru al cenaclului Universitas.

Primul premiu literar (infantil, așa cum a și rămas autorul pînă în ziua de azi): pentru monolog literar, tabăra de la Ștefești-Prahova, in 1972, la 9 ani.

Debut: poate fi considerat oricare din poemele publicate integral (toamna lui 1982) la rubrica DILIGENȚA POȘTALĂ din revista Cronica, cu recomandarea lui Emil Brumaru – sau chiar în LUCEAFARUL (1980-1981) de poetul Geo Dumitrescu. Debut (cu un grupaj mai amplu): 12 decembrie 1983, în SLAST (Suplimentul Literar Artistic al Scînteii Tineretului, condus de Ion Cristoiu, cu o prefață de Alex Ștefănescu, chiar în preziua morții lui Nichita Stănescu.

Poezie

• Știri despre mine, Ed. Litera, 1987;
• Șcrâșnind din pumni cu grație, Ed. Porto-Franco, 1993;
• Bunicul Kennedy, Ed. Noduri și semne, 1996;
• Evanghelia lui Barabas, Ed. Cartea Românească, 1996;
• Mireasa tuturor, Ed. Panteon, 1997.

Proză

• Meșterii de clopote, Ed. Matinal, 1999;
• Strada Plantelor, Ed. ALLFA, 2001.

Eseu

• Literatura de cartier: Orbirea lui Tiresias, Un posibil manifestbal generației 90, Ed. M.L.R., 2007.

UN INSTRUMENT CARE SĂ DEA FIORI

Să vină la mine toţi balcîzii lumii, toţi zgubiliticii

toţi rînjiţii, toţi tremuricii, ăia care plîng degeaba

şi io să‐i alin

să le pun o ţîţă pe gură

şi să le spun:

Aţi mai cîntat voi la un instrument ca ăsta?

Vă place muzica? Ce notă aveaţi la solfegii

şi dacă aţi chiulit la ora de muzică‐n liceu.

Şi cînd ei fluieră să aud fluieratu’ pân oasele mele

şi să zic:

Bravo, oase‐ale mele, binecuvîntate să fiţi

c‐aţi învăţat să cîntaţi de capul vostru!

Io am fost pentru toţi Mireasa‐de‐Prim‐Ajutor,

Mireasa‐de‐Serviciu,

Mireasa‐Pe‐Gratis, Mireasa‐de‐Rezervă.

Şi nu ei m‐au ales pe mine, ci io i‐am ales pe ei.

MICA MEA ÎNTREPRINDERE PARTICULARĂ,

MICU’ MEU SERELEU

Am ales să îmbrăţişez această glorioasă meserie de Mireasă

A Refuzaţilor Mireasă de Cruce Roşie sau Mireasă de

Caritate, cum mi se mai spunea. Asta a fost mica mea

întreprindere particulară, micu’ meu sereleu.

Aşa m‐am privatizat io după Revoluţie, aşaş mi‐am tras

firmă, ca să fiu patron,Patroană, mai degrabă.

Patroana plînsului recruţilor prin gări, patroana ofticioşilor,

Patroana ftizicilor, patroana ălora cu pietre la rinichi,

Sfînta Precista pă Degeaba, Sfînta‐Mărie‐pă‐Datorie,

Sfînta Magdalena‐de‐mpărţit‐la‐Săraci şi, maia ales,

La Săracii‐cu‐Duhul.

MIREASA DIN FLORI

Şi mai sînt unii care mă cheamă cu lacrimi în ochi,

care vin şi mă peţesc pentru alţii. Care cum le‐a murit cineva

tînăr

şi‐a rămas ne‐nsurat, vin şi mă cheamă să fiu

mireasa mortului lor. Să nu rămînă, sărăcuţu, ne‐nsurat.

Să nu rămînă flăcău. Să vină o mireasă, să‐l dezvirgineze

Acolo, pe catafalc, în noaptea nunţii lor.

Că pămîntu’ nu‐l primeşte fecior. Şi io trebuie să‐i rup aţa

lui de copil, de băiat şi să‐l fac

bărbat în putere şi biruitor.

Io sînt Mireasa lui Sacră cu care să aibă copii.

Mortul e minunat de liniştit. Morţii

sînt copiii cei mai cuminţi, cei mai ascultători.

Şi io sînt Mireasa‐Lui‐din‐Flori. D‐aia mi se şi spune:

Mireasa Morţilor.Însoţitoarea‐de‐Cavou. Fata‐de‐Suflet

a Cimitirelor.

Cina‐de‐Taină‐a‐Nenuntiţilor.

Şi io nu refuz niciodată. Io vin şi m‐aşez lîngă cel mort, îl

sărut şi mă cuibăresc în sicriu lîngă el,

mă cocoloşesc în braţele lui iubitoare. Mă acopăr cu flori.

Cu florile lui nemuritoare. Suflu în lumînări, să fie mai intim.

Că el, Mirele Meu, Iubitu’ meu, tre’ să se simtă ca lemnu’,

ci să mă ia‐n braţe. Că doar din dragoste io mă cunun cu el,

nu‐i aşa?

DOMNUL SĂ NU NE UITE ŞI SĂ VINĂ LA NOI

ÎN MORMINTE

(de profundis)

Fie ca Domnul să ne iubească pe toţi

şi să ne lumineze de la el pe toţi cu lumina sa

cea mare

cea blîndă

& fără de încetare.

şi fără de‐ntinare.

şi plină de milostenie. maximalişti (mai întîi)

dar şi minimalişti

deopotrivă

(fără încetare). pentru bieţii

noştri

prieteni

care troznesc toată ziua case de marcat

o fac pe pompierii

sau pe scafandri

fără prea mare convingere

după cum identifică ei apa

sau focul

Domnul să ne ierte

pentru proastele noastre obiceiuri

pentru prostiile noastre din minte

şi mai ales pentru prostiile noastre din inimă

şi mai ales pentru proasta întrebuinţare pe care o dăm vieţii

noastre

pentru năravurile noastre şi

pentru

viciile

noastre

deopotrivă

cele

fără de lecuire

şi făr’ de‐alinare

şi pentru proasta îndreptare pe care o dăm

uneori

copiilor noştri

din lăcomie

şi mai ales din lipsă de smerenie

şi mai ales

din lipsă

cu totul

de candoare

pentru tot ce n‐am putut să rostim

şi pentru legămintele de care buzele noastre

n‐au ştiut

sau n‐au putut să se dezlege

deşi am ştiut

că nu le vom îndeplini niciodată

Fie ca Domnul să se milostivească

de beteşugurile noastre

şi mai ales de glagoria noastră beteagă

Fie ca Domnul să ne lase

putinţa noastră întreagă

să ne binecuvînte femeia

de sub noi

cu prunci

cît să umplem lumea cea largă

de şapte ori cîte şapte

de nouă ori cîte nouă

NOI NU NE SĂRUTĂM CU GURA NOASTRĂ

Noi nu ne sărutăm cu gura noastră

gura ta e a lui Orfeu, a mea a lui Euridice.

Noi nu ne sărutăm cu gura noastră,

Ci cu gura lui Budha şi a lui Iisus.

Noi nici nu ne sărutăm decît prin mit.

Singurul nostru sărut este moartea.

Sîntem de neîntîlnit ca ziua şi noaptea,

luna şi soarele,

viaţa şi moartea,

micul şi marele.

Şi nici dragoste nu facem cu trupurile noastre, bunăoară

tu ai sînii Mariei Magdalena

eu semăn la faţă cu Mamon.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Isis şi Osiris.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Kamadeva cu kamadeva.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Dar cine sîntem?