spaţiile goale urmează să fie completate

inima mea este o cameră

în care tu
poţi trăi fericită
atât de fericită încât să uiţi de mine

cum mă simt

din când în când îmi trec libărci prin suflet
cu viteza sângelui

ăsta e refluxul
atunci între noi se face loc gol cât pentru un deşert

cum mă mai simt

parcă aş fi cearşaful care îţi acoperă trupul
în serile de vară

ăsta e fluxul
atunci ne unim
devenim unul şi acelaşi lucru

a te ţine de mână
înseamnă să mă urc din mers în pulsul tău
ca într-un tren

dar asta îmi doresc atât de mult
încât am ajuns să arunc în lacuri
toate monedele sufletului meu

ştii
atunci când mă uit prin binoclu
vreau
să mă văd pe mine făcând semne de fericire

şi tu să fii cumva în ochii mei

din volumul Convoi de tăcere