păpuşile aristocrate

butonul de la radio este zimţat mare puţin ciobit
are vopseaua argintie sărită pe alocuri
în ultimii ani ieşea cu totul din aparat intra înapoi doar într-o anumită poziţie
de el era legată venirea cinei venirea nopţii unele discuţii aprinse
zâmbetele celor din bucătărie lumina galbenă a becului
poate de aceea când mă uit la el îl învârt în aer
înainte de a-l pune înapoi în cutie

*

am privit-o când se îmbrăca
imaginea ei se reflecta în oglinda din şifonier în ecranul televizorului
în monitor
papagalul coco îi rostea numele neîncetat
pe uşa balconului tocmai ieşise mirosul nopţii de dragoste
ca un oaspete ce a stat prea mult

mi-am dat seama atunci că iubitele mele nu părăsiseră camera
stau într-un ou mare aşezat pe un cuib de praf în bibliotecă
se simt acolo de parcă ar juca un sitcom
prin coaja translucidă îmi urmăresc mişcările îmi aud gândurile
nu pot să facă însă diferenţa dintre vis şi realitate
ţipă în oul acela cumpărat de la ikea
le simt de parcă aş fi însărcinat cu ele

*

butonul se rostogoleşte acum proaspăt aruncat sub masă
învârtit parcă de o mână nevăzută
în oglindă în televizor în monitor
nu se mai reflectă nici camera

ştiu
la bătrâneţe voi ajunge să văd în alb negru
o să confund şoşonii mei cu ai ei
şi o să râd pe chestia asta
ca şi când aş râde cu ea