e trist şi durează

mă plimb des prin grădini ferite
găsesc o masă ascult şoaptele zgârieturilor ce o însoţesc
în timp ce-i dau ocol ca un fum
vârfurile de crengi bretonul mai mare al unei iubite imense ce mă ocroteşte
mi se încurcă plăcut în pleoape

aud soarele strălucind
privesc luminatoarele cu geamuri galbene
ca lalelele de vară până
ameţesc
transform lacrimile în picături de ochi şi
aerul din jur devine aurifer atunci mă simt departe
ca o sămânţă

merg alene pe străzile cu piatră cubică
denivelate ca şi când ar fi îngropaţi uriaşi
pomii ursuzi fac orice
să acopere maşinile din jur cu frunze şi crengi

prietenilor le zic
e trist şi durează
în timp ce ne pierdem în mulţime
ca într-o pădure