nu pot să uit cum după ce ne-am despărţit
ajuns acasă
mă aşteptam ca toate uşile să se închidă cu putere în urma mea
ferestrele să se trântească formând în cameră
un stol de cioburi
uşile de la dulapuri să sară din balamale
rotindu-se în aer ca nişte elice
becul să se spargă ca şi când
cineva din interior a reuşit să se elibereze
toate lucrurile să fi format în aer
un monstru
din care să se audă un requiem
dar nu a fost aşa
liniştea a avut penajul unui păun
toată noaptea
da,de multe ori ajungem sa credem ca dam infatisare lucrurilor asa cum ne vedem noi.acest joc subtil il vom infatisa inca mult timp naturii care ne ofera aceasta favoare.
RăspundețiȘtergere